Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, cei care îl anchetează pe diplomatul Silviu Ionescu pentru accidentul mortal din Singapore, vor cere în scurt timp arestarea acestuia.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii români au primit de la autorităţile din Singapore actele medico-legale întocmite în cazul victimelor, documentele privind cercetarea la faţa locului a accidentului, dar şi declaraţiile martorilor aflaţi în apropiere. “Din documentele primite de la omologii noştri reiese clar faptul că diplomatul Silviu Ionescu ar fi fost cel care, în decembrie anul trecut, ar fi accidentat mortal o persoană, pe alte două rănindu-le grav”, ne-au spus sursele citate. Cu toate acestea, oamenii legii aşteaptă ca actele să fie traduse în limba română, după care procurorii vor trece la următoarea fază procedurală – reţinerea şi cererea către instanţă a arestării diplomatului român.

I s-a cerut extrădarea

Pe 2 februarie, Silviu Ionescu a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile din Singapore, care au cerut şi extrădarea lui în vederea arestării.

Ministerul român de Justiţie a declarat însă că între cele două ţări nu există un tratat de extrădare, iar Ionescu ar avea imunitate.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News