Recunoașterea și echivalarea diplomelor obținute în străinătate reprezintă procesul prin care România, ca stat și ca națiune, înțelege să valorifice cunoașterea obținută de persoanele care au absolvit studii în străinătate și care doresc să vină sau să revină în țară. Persoanele în cauză pot fi cetățeni români sau cetățeni ai altor state. Acest mecanism reprezintă, înainte de toate, o expresie a deschiderii și diversității, spune inițiatorul.

Deputatul PNL Mara Mareș arată că, printre inconvenientele acestei proceduri se numără și impunerea unei așa-numite taxe de evaluare dosar în cuantum de 50 de lei.

”Premisa de la care prezenta inițiativă pornește se regăsește chiar în Legea educației naționale: misiunea învăţământului este de a genera şi de a transfera cunoaştere către societate. Având în vedere aceasta și cunoscând că aspectele infuziei de cunoaștere în societate au implicații pe cât de diverse (sociale, culturale, economice, politice, instituţionale și de dezvoltare), pe atât de profunde, și considerând că interesul statului de a încasa cei 50 de lei pentru evaluarea dosarului este net inferior interesului statului de a susține o societate bazată pe cunoaștere, inițiatorii propun ca procesul de recunoaștere și echivalare a dipomelor obținute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant”, mai spune liberala.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Inițiatorii solicită totodată Guvernului să realizeze un calcul onest de oportunitate și proporționalitate, înainte de a invoca argumentul că proiectul nu indică și o sursă de finanţare a cheltuielilor, echivalentă perceperii celor 50 de lei sub forma taxei de evaluare dosar.

Citește și: Se lucrează la o nouă lege! Orașele cu peste 100.000 de locuitori ar putea avea piste de biciclete / VIDEO

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI