Potrivit datelor din oferta publică, instituţia a dat, prin atribuire directă, 32.634 de lei pe 148 de saci de câte 25 de kilograme. Un calcul arată că autoritatea a plătit nu mai puţin de 8,8 lei/kg. Firma de la care s-a cumpărat sarea al cărei preţ este cu mult mai mare faţă de ceea ce găseşte pe piaţă este SC Marcolini 98 SRL din Constanţa.

Societatea de la malul mării pare a fi abonată la banul public şi mai ales la bugetul instituţiei care se ocupă de sărmanii din judeţ şi de copiii abandonaţi.

Astfel, SC Marcolini 98 SRL a vândut, numai în luna decembrie, Direcţiei de Protecţie a Copilului pneuri în valoare de 1.828 de lei, produse antigel de 6.400 de lei şi păcură de 100.000 de lei.

Cărucioare și anvelope

Cu o lună mai devreme, firma a mai dat instituţiei cărucioare de 25.000 de lei şi un pachet anvelope iarnă în valoare de 20.000 de lei.

În altă ordine de idei, clorura de calciu cumpărată acum o lună de DGASPC Constanţa se găseşte, pe site-urile de licitaţii publice, de unde autorităţile locale cumpără tot felul de produse, la preţuri mult mai mici.

Iată câteva exemple de instituţii care au cumpărat sare şi la ce preţuri:

26 martie 2018 – Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri a cumpărat de la firma STRUNGARIU & CO RIGAMS LM SNC cu 1,8 lei/kg.

23 martie – Şcoala primară Carol a cumpărat de la SC ECO-MOLD INVEST S.R.L cu 2,5 lei/kg.

22 martie – Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi a cumpărat de la SC UBIMEDIA SRL cu 2,35 lei/kg.

20 martie – Aeroportul Iaşi a cumpărat de la firma ECO-MOLD INVEST S.R.L. cu 2,08 lei/kg.

Libertatea a solicitat un punct de vedere de le DGASPC Constanţa, însă, până la ora publicării articolului, nu am primit nici un răspuns de la instituţie.

Urmărește-ne pe Google News