Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, atât aceasta, cât şi alţi medici sunt cercetaţi pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

„Procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei Braşov au dispus continuarea urmăririi penale faţă de cinci persoane, printre care şi directorul financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, aceasta fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, divulgare de informaţii secrete de serviciu sau nedestinate publicităţii, fals intelectual săvârşit în forma instigării, uz de fals şi delapidare. (…)

În privinţa situaţiei de fapt am reţinut următoarele: în perioada februarie 2020 şi până în prezent, în calitatea sa de director financiar contabil, suspecta a transferat o serie de produse de uz medical, printre care scutece, măşti şi mănuşi chirurgicale, produse sanitare, medicamente şi altele, din inventarul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, în beneficiul şi pentru a fi utilizate la căminul de bătrâni „Paradisul montan” din localitatea Moieciu, cămin care era administrat, în fapt, tot de aceasta.

Produsele erau transferate cu ajutorul şoferului angajat la unitatea medicală”, a declarat Cătălin Moraru, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit Agerpres.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Concedii medicale false

Potrivit acestuia, în cauză s-a mai reţinut că, în luna aprilie, suspecta ar fi divulgat informaţii confidenţiale unor persoane fizice referitoare la starea de sănătate a unei paciente şi, de asemenea, ar fi determinat o persoană fizică să obţină în mod ilegal dreptul la concediul medical, efectuând în acest sens şi demersuri pe lângă câţiva medici.

„Concediile erau, într-adevăr, luate în mod fictiv. Acesta, practic, îi îndruma care erau paşii de urmat pentru a obţine respectivul concediu şi, ulterior, efectua şi demersuri pe lângă alţi medici pentru a întocmi în fals aceste concedii medicale, medici care, de altfel, sunt şi ei suspecţi în această cauză şi pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. (…) Deci, doamna director a fost reţinută pentru 24 de ore şi se efectuează cercetări faţă de cinci persoane, printre care şi medici”, a precizat Cătălin Moraru. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI