Directoarea Georgeta Haită a fost înregistrată în timp ce explica unei persoane cum se procedează pentru a lua destule porții din laptele și cornurile elevilor, pentru a ajunge pentru ea și pentru ceilalți profesori.
În pasajul
audio, Georgeta Haită a fost surprinsă în timp ce făcea o scurtă trecere în
revistă a copiilor care absentează de obicei, pentru a beneficia de porțiile
lor.
Georgeta Haită nu este doar profesor și director al școlii, ci și candidat pentru o funcție în Consiliul Local Orbeasca.
În legătură cu acest caz, Iuliana Stancu, inspectorul-șef al ISJ Teleorman, a declarat pentru Libertatea, că a trimis o echipă care să verifice cele întâmplate la școala din Orbeasca.
Au fost niște colegi acolo chiar azi și vor face un raport în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. În cazul în care se dovedește că aceste lucruri s-au întâmplat, mi se pare foarte grav. Este inadmisibil să iei laptele și cornurile elevilor. Așa ceva nu vom permite!
Inspectorul-șef al ISJ Teleorman: