Hope Carrasquilla a mers alături de familie la Galleria Academiei din Florența la invitația directoarei muzeului, Cecilie Hollberg, lansată imediat după ce povestea profesoarei a fost făcută publică.
Carrasquilla s-a descris impresionată de galerie, spunând că „este foarte frumoasă și că arată ca o biserică”.
„Lucrul care mă impresionează cel mai mult este că toată această galerie a fost construită pentru el”, a spus aceasta, pentru BBC.
„Nu este nimic în neregulă cu corpul uman în sine. Michelangelo ar fi greșit dacă îl sculpta în alt fel. Cred că este minunat”, a continuat Carrasquilla.
Lui Hope Carrasquilla i s-a cerut să renunțe la profesia ei de la Tallahassee Classical School din Florida, în luna martie, după mai puțin de un an de activitate.
Carrasquilla a spus atunci că nu știa clar motivul pentru care i s-a cerut să plece, dar bănuia că avea legătură cu plângerile părinților legate de ora de artă la care a prezentat statuia emblematică.
Lecția, predată elevilor de 11 și 12 ani, a inclus o imagine a lui „David” și a făcut referire la picturi ale lui Michelangelo și Botticelli care conțineau nuditate.
Un părinte s-a plâns la consiliul școlar că operele din epoca Renașterii sunt pornografice, în vreme ce alții au spus că voiau să fie anunțați despre lecție înainte de a fi predată. Incidentul a provocat indignare și confuzie în comunitatea de artă clasică, notează BBC.
„David” a fost realizat de Michelangelo între 1501 și 1504. Sculptura în marmură îl prezentă pe eroul David din Vechiul Testament, alături de praştia sa, înainte să înceapă lupta cu uriaşul Goliat.
Foto: Galleria dellAccademia di Firenze / Profimedia