Directoarea școlii din Ciolpani care îi învață pe elevi să învețe: „Bunicul vostru se angaja undeva și 40 ani mai târziu ieșea la pensie. Acum, la doi ani o să vă schimbați profesia și trebuie să vă adaptați”

E vineri și pe strada Școlii din Ciolpani, Ilfov, trece alene o căruță, din care un bărbat mână calul stând în picioare. La 8 dimineața, comuna pare abia trezită în peisajul înnorat, iar copiii apar pe jos sau coboară din mașini în fața Școlii nr. 1. 

Școala e una dintre cele în care profesorii învață la unison cu copiii. Pe lângă programa școlară, aici elevii învață ce înseamnă anxietatea, alături de exerciții de respirație, iar profesorii pleacă în schimburi de experiențe în străinătate. E una dintre școlile unde se scriu proiecte pentru diferite oportunități de învățare atât în țară, cât și în Europa.

E și una dintre puținele școli unde copiii vin cu drag. „Dacă le spui: «Mâine nu punem absențe», a doua zi sunt toți!”, povestește cu mândrie Mariana Banu, profesoară de educație tehnologică și directoarea școlii.

De trei ani, de când a ajuns la cârma unității de învățământ, directoarea Banu și-a sprijinit colegii să se titularizeze, se străduiește să creeze o relație strânsă cu părinții și îi învață pe copii cum să se descurce în viață.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

La cei 56 de ani, Mariana Banu a crescut în câțiva ani cât alții în 10. La propriu. Absolventă a Facultății de Horticultură a Institutului Agronomic din București, în 2004 s-a titularizat și și-a luat toate gradele cu 10.

„Practic în 6 ani, am făcut ce alții fac în 15-20 de ani”, povestește Banu, explicând că nota 10 îți permite să te înscrii imediat la următoarele grade. 

În 2010, în urma unui plastron apendicular – o apendicită acută în urma căreia i s-a infectat burta – , vecina, care se întâmpla să fie și asistentă, i-a administrat un antibiotic în așteptarea ambulanței. A sfătuit însă familia – soțul și fiica Marianei Banu – să aprindă totuși o lumânare. Dacă o femeie adultă ar trebui să aibă leucocitele între 4.500 și 11.000, ale Mariana Banu depășeau 20.000.

În fața realității de a nu mai prinde o nouă zi, Mariana Banu a făcut o promisiune.

„Doamne, dacă-mi dai o șansă, mă schimb radical”.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

La spital a primit îngrijirile medicale necesare și s-a refăcut complet. „Și, într-adevăr, m-am schimbat radical”, povestește femeia. 

Prima victorie fost să-și reînnoiască permisul. Îl avea din 90, dar nu condusese niciodată. 

„Am făcut încă o dată școala de șoferi și i-am spus instructorului că nu-mi doresc decât să mă duc și eu la cumpărături la Carrefour. Atât!”

Următoarele ocazii de a-și respecta promisiunile n-au întârziat să apară: pe când ținea ore de educație tehnologică la două școli din Ghermănești și Tâncăbești, două sate din Ilfov, a aflat că la școala din Ghermănești directoarea fusese acuzată de delapidare. Noua directoare descoperise frauda și, la scurt timp, Mariana a primit propunerea de a revendica ea un nou mandat.

„Am înțeles că am fost prima pusă pe listă, în condițiile în care eu mă duceam o singură zi și la una dintre structuri, nu la școala mare”.

După un consiliu de familie în care au dezbătut propunerea, în decembrie 2014, Mariana Banu își lua postul în primire. 

În cei șapte ani petrecuți acolo, directoarea a crescut procentul profesorilor titulari de la 60 la 80%, a implementat catalogul online din 2018, iar la câteva zile de la începutul pandemiei din 2020, toți copiii erau pregătiți să facă orele pe Zoom. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Nu că-mi place calculatorul”, explică directoarea, „dar am constatat că te ajută foarte mult”.

„Banu ne pune la cursuri”

În 2021, după proba de Evaluare Națională, era în microbuz în drum spre Inspectorat, să predea lucrările elevilor, când a auzit la radio despre o situație de la școala generală din Ciolpani. Ceva despre o elevă beată în urma banchetului, părinți revoltați și directoarea constrânsă să-și dea demisia. Ceilalți profesori din microbuz se uitau iscoditori la femeie, știind că și ea locuiește în Ciolpani.

„Zic, Dumnezeule, dar ce se întâmplă în Ciolpani?”, își amintește directoarea. „Eu stau în capătul străzii și nu știam câte lucruri se întâmplă”.

I-a cerut sfatul primarului în ceea ce privește preluarea postului de directoare, iar acesta i-a răspuns cu lacrimi de fericire în ochi.

Proaspăt instalată, ca să le confirme temerea colegilor că „Banu ne pune la cursuri”, pe 1 septembrie au făcut un curs de prim ajutor – primul dintr-o serie de victorii și un proces de apropiere și o mai bună comunicare între colegi.

Dacă la început profesorii erau destul de stingheri și fără chef, la final se comportau ca niște buni prieteni. 

„Stai că încep oamenii să înțeleagă că de fapt cursul nu este a memora niște definiții pe care apoi le repeți și peste o săptămână le-ai uitat”, povestește directoarea. „Nu, este pentru tine și asta de fapt trebuie să fie și ceea ce faceți voi la clasă.” 

S-a terminat cu repetiția, cu recitarea definiției. Acum trebuie să facem lucruri practice, copiii au nevoie de conectare.

O a doua mare victorie, poate cu bătaia cea mai lungă, o reprezintă participarea în cadrul Programului de Transformare a Școlilor din România, dezvoltat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE). Programul presupune o călătorie de trei ani a profesorilor și elevilor alături de specialiștii asociației și este destinat tuturor școlilor.

AVE lucrează cu cadrele didactice din școli de peste șase ani, iar toamna trecută a pornit acest program, în care a atras 40 de școli. Toamna asta speră să mai adauge 50. 

Școala din Ciolpani face parte din prima rundă intrată în program toamna trecută, regula fiind de o participare a 50% plus 1 din rândul cadrelor didactice, alături de directoare. 

În primă fază, cadrele didactice participă la un masterclass de câteva ore alături de specialiștii din cadrul asociației, în care le este explicat pe larg programul și pașii următori.

„După ce trece etapa asta, urmează într-adevăr etapa de descoperire, care e destul de inovativă pentru programele educaționale din România”, povestește Silvia Toth, director de programe educaționale în cadrul AVE, „care conține două elemente”.

Silvia spune că urmează etapa de mapare, în care profesorilor și elevilor le sunt evaluate nivelurile a trei competențe – de literație, socioemoționale și digitale.

Chiar dacă nivelul de înscriere al programului e de 50% plus 1, peste 70% dintre cadrele didactice ale școlii din Ciolpani s-au înscris.

„Noi stăm foarte bine pe digital”, povestește directoarea școlii din Ciolpani. „Părinții din Ciolpani sunt în stare să-și vândă și pielea de pe ei ca să le cumpere device-urile cele mai sofisticate copiilor. Cele mai slabe rezultate au ieșit la zona de inteligență socio-emotională”.

După această etapă de mapare, urmează cea de analiză. Pentru buna funcționare, AVE a format în ultimul an peste 70 de analiști educaționali. Astfel, o echipă formată din 3-5 specialiști, în funcție de mărimea școlii, petrece două sau trei zile în școală, stau în conversații cu directorul, face focus-grupuri cu elevii, profesorii și părinții și petrece timp și la ore.

„Au făcut un lucru foarte bun cu focus-grupuri cu părinții, reprezentanți ai părinților și cu copii din școală”, povestește încântată directoarea Banu. „Copiii ce au spus? «Pentru noi, o oră interactivă este o oră în care profesorul vorbește efectiv cu noi, în care ne întreabă ce ai înțeles, cât ai înțeles»”. 

Asta își doresc. Vor să vorbească, copiii ăștia sunt nevorbiți și neascultați. Și nevăzuți, de fapt, că ei asta vor, să fie văzuți!

„Vrem să vedem ce merge bine”, continuă Silvia, „și care poate fi cheia sau punctul de plecare în creșterea și transformarea sustenabile la nivelul școlii”.

Puse cap la cap, din etapa de măsurare a competențelor, alături de vizita pentru analiză rezultă un raport care îi ajută pe specialiștii AVE în sprijinul oferit cadrelor didactice.

„Astfel încât ceea ce își propun în cei trei ani de zile pe care îi petrecem împreună”, rezumă Silvia, „să fie cât mai aproape de a obține cu adevărat rezultate dorite la nivelul competențelor copiilor în primul rând, dar și al adulților din școală”.  

„Încă nu ne-au trimis un raport complet, dar au făcut asistență la ore. Și aici este o artă”, spune Mariana Banu. „Dar ce este important la proiectul acesta? Că vrea să scoată în evidență ce poți tu mai bine. Că de fapt acesta e principiul de bază al proiectului. Că o școală merge bine pentru că sunt câteva lucruri care funcționează. Și atunci pe astea le multiplicăm”.

Despre specialiștii care îi însoțesc pe profesori în această călătorie transformatoare, Silvia spune că aceștia sunt inspectori, profesori sau directori de școală cu experiență de predare și coordonat inițiative de transformare sau evaluare. 

După ce aceste condiții sunt îndeplinite, pentru aproximativ o lună și jumătate, cadrele didactice se înrolează într-un program de formare teoretică.

Sunt opt competențe-cheie vizate la ore, despre care Silvia spune că sunt recunoscute la nivel european.

„Nu sunt opt competențe la nimereală, sunt competențe identificate de Consiliul Uniunii Europene, pe care și Ministerul Educației și le-a asumat. Câteva dintre ele sunt cele digitale, personale și sociale, civice, antreprenoriale, de literații și lingvistice și interculturale.

În ceea privește competența digitală, directoarea Banu povestește că i-a învățat pe copii despre siguranța pe internet și drepturile de autor. Competența de a învăța să înveți a introdus-o printr-un exemplu personal, din viața de zi cu zi.

„Eu predau educație tehnologică și am vorbit despre meniu. Dacă vrei să faci o piftie, să zicem, ce îmi recomandați? Și copiii îmi zic să mă uit la tutoriale”, povestește femeia. 

„Jamila să trăiască, atunci! Ne uităm la acele tutoriale o dată, de două ori și asta înseamnă competența de a învăța să înveți. Și când vă duceți la cumpărături, nu o să vă ceară nimeni definiția a cum se face adunarea, cum se face înmulțirea. Dar tu trebuie să știi practic”.

Directoarea Banu e conștientă de schimbările și provocările pe care noile generații le întâmpină. Că rolurile la muncă se schimbă, că noii generații i se cere un cu totul altul set de abilități în câmpul muncii. Însă ce faci atunci când programa rămâne aceeași, generație după generație?

„Nu mai știm ce să-i învățăm”, spune cu sinceritate directoarea. „Probabil că vor apărea meserii care acum nu există. Și noi trebuie să-i pregătim pentru toate astea. Cum poți să-i pregătești altfel decât mental, în primul rând, să înțeleagă că vor învăța toată viața. Nu mai suntem în timpurile în care bunicul se angaja undeva și ieșea la pensia din același loc. Sau soacra mea a fost casieră la BCR din Câmpulung timp de 42 de ani. Statisticile ce arată? La doi ani – doi ani și jumătate voi vă veți schimba profesia și voi trebuie să vă adaptați”.

Dincolo de Programul de Transformare al AVE, școala a câștigat și un alt program care are la bază neuroștiința. 

„Am învățat cum funcționează creierul, am primit și o curriculă și am avut câteva clase pe care le-am învățat cum să gestioneze stresul”, povestește femeia. 

„Și a fost așa o bucurie anul trecut, când m-am dus cu subiectele la Evaluarea Națională în clasă, copiii făceau exerciții de respirație. Adică citesc subiectul, număr până la 3, inspir și apoi expir până la 6 și mă liniștesc”.

Un profesor bun își ascultă elevii

Pentru directoarea Banu, un profesor bun e atent la nevoile tuturor elevilor și, în consecință, creează contexte de învățare adaptate lor.

Clasa a VIII-a e formată aproape jumătate din elevi care provin din medii vulnerabile, cu părinți despărțiți și resurse uneori insuficiente, și cealaltă, „middle class” sau familii mai privilegiate, cu părinți artiști sau care activează în ONG-uri.

Și atunci aportul acesta al familiei este foarte mare. Că până la urmă, contextele de învățare contează. Așa zic eu. Deci obligația mea ca profesor este să găsesc cât mai multe contexte de învățare, încât să-l pun pe copil în diferite situații astfel încât să învețe din ele. Că noi cum învățăm? Prin repetiție și asociere.

Iar ca să le acorde încă un vot de încredere profesorilor, îi sprijină cu diferite programe ca ei să poate lua exemplul altor școli care au sisteme bine împământenite.

„Ce am făcut în șase ani în partea cealaltă la Tâncăbești și la Ghermănești, acum am făcut în doi ani”, povestește directoarea despre programele Erasmus ale căror proiecte le-a depus sau despre catalogul online, unde colegii erau reticenți, dar nu s-au mai lipsit de el anul acesta școlar. 

Primăvara asta a trimis doi dintre colegii de catedră în Malta, să asiste timp de o săptămână la orele unei școli cu 900 de elevi, laboratoare dotate exemplar, un director general și șapte directori adjuncți. Anul viitor plănuiește să trimită și elevii într-un astfel de schimb de experiență.

„Sper că, dacă-i trimit la cursuri în altă parte, încep să se lege și relațiile între ei. Pentru că dacă ei se împrietenesc, se stimulează și se sprijină unul pe celălalt”, povestește directoarea. 

„Îmi asum eu, vă trimit oriunde. Că, de fapt, copilul trebuie să beneficieze. Una este să înveți în sala de clasă, dar tu când vei lucra, vei lucra în diferite contexte”.

Directoarea Banu leagă ideea de delegare cu cea de continuă învățare. Povestește că profesorii care vin la școală și predau același lucru, trăind într-o rutină, se plictisesc. Pe lângă faptul că există riscul și să apară o autosuficiență.

Iar atunci când în peisaj apar și părinți mai dificili, relația e, de multe ori, sortită eșecului.

Directoarea e de părere că unii părinții „se lasă subjugați de această tehnologie”, cumpărându-le copiilor telefoane, tablete și laptopurile, înlocuind astfel o conexiune reală părinte-copil. I s-a întâmplat de multe ori ca părinții să nu înțeleagă când un profesor le povestea ce prostioare au făcut copiii lor sau că nu au fost cuminți. 

Relația profesor – părinte

„Păi, stă smirnă pentru că îl ții în fața calculatorului”, motivează Banu. „Tot timpul va apărea tensiunea asta între profesorul care îți spune ceva și tu nu îl crezi și de aici tensiuni, tensiuni, tensiuni. Și viața va fi din ce în ce mai grea pentru profesor și asta, de fapt, e marea mea teamă”.

Tocmai de aceea, din toamnă, o nouă prioritate pe agenda directoarei e relația profesori – părinți.

„Să înțeleagă că noi nu le vrem rău, că suntem cât se poate deschiși, că suntem și noi părinți. Tu, ca profesor, dacă ești părinte, privești cu totul altfel copilul acela care stă în bancă. Te gândești că poate a văzut cum s-au certat părinții înainte de plecare sau el a fost certat. Și tu începi să-l înveți teorema lui Pitagora. Ce să se mai prindă de el din teorema lui Pitagora când în mintea lui răsună cuvintele pe care mama sau tata tocmai i le-a spus?”.

Astfel, plănuiește o serie de întâlniri individuale cu fiecare părinte, astfel încât ambele părți să-și alinieze așteptările.

„Nu poți ajunge la școală? Ai timp la 10 seara? La 10 seara facem Zoom și vreau să am discuția asta cu tine, să văd ce așteptări ai tu de la mine ca părinte și ce așteptări am și eu de la tine, cu ce poți să ajuți și tu școală? Nu ai situație? Poate poți să bați un cui. Poți să vii să faci odată cu copii, să-i învățăm să strângă gunoaiele din parc, să facem o activitate. Abia când ești în sistem, realizezi cât efort și ce se întâmplă. Când ești de partea cealaltă a baricadei, altfel vezi lucrurile”. 

Una dintre schimbările pe care Mariana Banu le-ar aduce în sistemul de învățământ este că ar renunța la sistemul de notare, cel puțin până în clasa a VI-a. 

Ce trebuie să stimulezi la copil? La noi se insistă foarte mult pe partea de cunoștințe. Noi evaluăm cunoștințe, nu comportamente și atitudini. Asta este marea noastră provocare.

Un lucru pe care însă a reușit să-l implementeze cu scopul de a eficientiza munca administrativă a profesorilor este un program, decontat de primărie, cu toate procedurile birocratice. 

„Eu încerc să fac tot ce ține pe partea de birocrație împreună cu secretara, cu contabila, să nu le cer nu știu câte documente. Că astea supără profesorul cel mai mult, când ți se cer fel și fel de raportări, care n-au nicio relevanță pentru educația la clasă”. 

Astfel, directoarea, alături de secretară și de contabilă se ocupă de sutele de documente pe care școala ar trebui să le întocmească printr-un program care le personalizează.

Între timp, s-a făcut ora 10 și, pe final de pauză, copii își cumpără câte ceva de la magazinul din curtea școlii sau se îndreaptă grăbiți, cu ghiozdanul în spate, către clase. Cei mai mici se joacă în curtea grădiniței din același spațiu.

Mariana Banu salută elevii care trec pe lângă ea și povestește cu atâta entuziasm și energie despre munca ei și a colegilor, de parcă ne aflăm în primele zile de septembrie, și nu în ultima săptămână a anului școlar. Dar vacanța e binevenită, căci din toamnă încep din nou cursurile, atât pentru copii, cât și pentru profesori, dar și pentru directoarea Banu, pentru că proiectele nu se scriu singure.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro