La începutul lunii iulie a fost anunțat că investigația asupra directoarei uneia dintre școlile private din Kiev, care a oferit inamicului pozițiile trupelor ucrainene și informații despre figuri patriotice ucrainene, a fost finalizată.

„Acuzata avea opinii pro-ruse și susținea ocuparea unei părți a țării noastre. Ea a cooperat cu un reprezentant al Federației Ruse, care a participat la campanii de informare împotriva Ucrainei și a avut legături cu serviciile speciale ale țării agresoare. Drept recompensă pentru cooperarea ei, i s-a promis funcția de ministru al Educației în timpul ocupației.”, a raportat la acea vreme Procuratura Generală.

Nici Serviciul de Securitate, nici Parchetul nu au făcut public numele suspectei. Cu toate acestea, jurnaliștii TSN, „ținând cont de marea importanță socială a informațiilor despre cooperarea cu inamicul în condiții de război”, au aflat și susțin că este vorba despre Alla Dușkina, care are deja un palmares considerabil de cauze în justiție și a fost eroina unui scandal oficial.

Înainte de începerea invaziei pe scară largă a Federației Ruse, femeia a lucrat ca director la o școală privată din suburbiile Kievului. În timpul anchetei, Dușkina a fost suspendată de la muncă.

Potrivit TSN, înainte de a lucra într-o instituție privată, femeia a condus o școală publică în carierul kievean Pecersk, dar avea un nume de familie diferit: Ratușna.

În 2020, Alla Ratușna s-a trezit în epicentrul unui scandal: a concurat pentru funcția de director de școală cu amenințări, spargerea ușilor și dispariția unor documente importante. De asemenea, femeia ar fi „spus în mod constant că este viitorul director al departamentului [educație] al orașului Kiev”.

Pe pagina ei de Facebook, Alla Dușkina s-a autodenumit „șefa departamentului de educație al cartierului Pecersk” și, de asemenea, a scris că lucrează în mișcarea de femei „Pentru viitor” și a fost anterior directorul Gimnaziului Pecersk, la Kiev.

Următoarea ședință de judecată în dosarul penal al femeii, acuzată de trădare, este programată pentru sfârșitul lunii august. Directoarea școlii riscă de la 15 ani de închisoare la închisoare pe viață.

Urmărește-ne pe Google News