Atacatorii, care aparțin unui grup numit „Gardienii Constituției”, au dat năvală într-un liceu din Pieria (Macedonia centrală), l-au încătușat pe directorul școlii și l-au târât la secția locală de poliție susținând că l-au arestat, au declarat oficiali din poliție și sistemul judiciar.
Dar imediat ce au ajuns la secția de poliție, membrii grupului – nouă bărbați și două femei – au fost ei înșiși reținuți.
Acestora li s-ar putea aduce și alte acuzații, inclusiv utilizarea violenței împotriva funcționarilor publici, perturbarea serviciilor publice și încălcarea măsurilor pentru prevenirea COVID-19.
Ministrul elen al protecției civile, Takis Theodorikakos, dar și partidele de opoziție din Grecia, au condamnat atacul.
„Un astfel de comportament este provocator și inacceptabil, iar poliția nu ar trebui să permită repetarea lui”, a declarat, vineri, ministrul Theodorikakos, într-un comunicat de presă.
Trei dintre atacatori au copii care învață la școala respectivă, a precizat un oficial din Ministerul Protecţiei Civile. Aceștia urmează să apară în fața unui procuror, care va decide dacă îi va pune sub acuzare.
Guvernul elen a adoptat o lege care vizează un număr tot mai mare de părinți ce refuză să-și trimită copiii la școală, din cauza faptului că se opun purtării măștilor de protecție și testării.
Potrivit unui amendament comun depus de miniștrii educației și justiției, la începutul acestei săptămâni, părinții sau reprezentanții legali care nu se asigură că fiii sau fiicele lor nu urmează cele nouă clase obligatorii riscă doi ani de închisoare și o amendă.