Cei doi sunt acuzați de numirea ilegală a lui Simu la conducerea companiei și de concedierea unei angajate pe care o suspectau că ar fi transmis presei detalii despre deciziile ilegale de numire, transmite DNA.

„În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara”, precizează procurorii DNA.

Această decizie a fost luată pentru ca Simu să rămână într-o funcție de conducere după ce i se va încheia interimatul la conducerea CFR SA, unde a fost numit în decembrie 2021.

Ilegalitatea a fost sesizată de angajații CFR, iar documentul cu numirea lui Simu la regională Timișoara a apărut în presa, lucru care i-a făcut pe cei doi să ia alte măsuri.

„După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că «angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția»”, arată DNA.

Reacția Ministerului Transporturilor

După anunțil făcut azi de DNA, Ministerul Transporturilor a transmis că nu face precizări pe acest subiect.

„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu exprimă puncte de vedere în legătură cu activitatea instituțiilor statutului român care sunt parte a puterii judecătorești. Totodată, reamintim că reprezentanții consiliului de administrație ai unei societăți au competența de numire a directorului general”, a transmis ministerul condus de Sorin Grindeanu.

Ion Simu-Alexandru este cel care în vara anului 2018 a decis suplimentarea garniturilor spre București, pentru a aduce în Capitală participanți la mitingul organizat de PSD, după cum scria Pressone la vremea respectivă.

Potrivit clubferoviar.ro, numirea lui Ion Simu-Alexandru la conducerea CFR SA a venit după ce, la negocierile din interiorul actualei coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR, funcția de director al CFR SA la nivel central a revenit social-democraților. Publicația citată notează și faptul că Ion Simu provine din același județ, Timiș, ca actualul ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News