Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a lui Gheorghe Bena, pe care îl acuză că a luat mită în perioada în care era director al Loteriei Române.

„La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naționale Loteria Română a atribuit unei societăți cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de inculpatul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost inițiat, fundamentat și atribuit anume pentru a favoriza respectiva societate comercială. În acest sens, au fost preluate de la inculpatul Sorescu Nicolae specificațiile tehnice ale autoturismelor ce urmau a fi comercializate – date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fișa de date a achiziției s-a impus introducerea unor condiții restrictive de participare, în scopul eliminării concurenței”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Anchetatorii au stabilit că mai mulţi angajaţi ai Loteriei au fost mituiţi cu bani şi maşini pentru a accepta să reînoiască parcul auto al companiei, deşi autoturismele existente funcţionau fără probleme şi nu era necesară înlocuirea lor.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

„Din analiza documentației existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că nu se impunea schimbarea parcului auto în integralitatea lui. În aceste condiții, până la sfârșitul anului 2010, Compania Națională Loteria Română a virat dealer-ului auto suma totală de 9.902.498 lei. Pentru atribuirea contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea Loteriei române au primit sume de bani și bunuri”, au constata procurorii anticorupţie.

Astfel, Ovidiu Rîpanu, în calitate de șef Serviciu Achiziții în cadrul Loteriei și în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor, împreună cu Remus Leonard Lăzăreanu, Cornelia Olaru și Benea Gheorghe, ar fi pretins suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi şi 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back.

Cât de mare a fost mita pentru conducerea Loteriei

„Inculpatul Rîpanu Ovidiu a primit suma totală de 831.062 lei, un autovehicul Cadillac nou în sumă de 160.683 lei, un autovehicul Hummer nou în valoare de 139.365 lei şi mai multe autovehicule second hand în valoare de 1.179.029 lei. Benea Gheorghe, director general a primit, prin intermediul fiicei sale, Benea Laura, autovehiculul marca BMW în valoare de 139.230 lei. Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit autovehiculul marca Opel în valoare de 59.380 lei. Inculpatul Lăzăreanu Remus Leonard a primit de la inculpatul Sorescu Nicolae Virgil suma de 250.000 lei. De asemenea, inculpatul Răducanu Constantin Brăduț, în calitate de administrator al unei societăți comerciale a remis inculpaților Rîpanu Ovidiu și Lăzăreanu Remus Leonard suma de 41.347 lei, din care 16.000 lei au ajuns la inculpatul Lăzăreanu Remus Leonard, iar diferența de 25.347 lei au rămas în contul unei societăți controlate de inculpatul Rîpanu Ovidiu”, acuză procurorii DNA.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Benea Gheorghe, Olaru Cornelia și Răducanu Constantin Brăduț.

Alături de fostul director al Loteriei Române, au mai fost trimişi în judecată şi Ovidiu Rîpanu, pentru luare de mită şi spălare de bani, Remus Leonard Lăzăreanu, pentru luare de mită, Cornelia Olaru, pentru luare de miteă, Virgil Sorescu, pentru spălare de bani, Constantin Brăduţ Răducanu, pentru dare de mită şi participaţie la spălare de bani.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și a sechestrului asigurator dispus asupra imobilelor aparţinând lui Benea Gheorghe, Olaru Cornelia și Răducanu Constantin Brăduț.

Față de Niculae Iulian Cătălin, Gheorghiu Dan, Benea Alexandra Laura și Bran Marius, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI