În ultimele luni, pasagerii care au trecut prin aeroportul Heathrow s-au confruntat cu cozi uriașe, anulări de ultim moment și munți de bagaje pierdute. Iar Heathrow nu e caz singular. Multe aeroporturi europene au întâmpinat aceleași probleme, în contextul în care nivelul călătoriilor a revenit la cel de dinainte de pandemie, iar companiile aeriene se confruntă cu o lipsă de personal.
Într-o încercare de limitare a problemelor, Heathrow a introdus recent un plafon zilnic de 100.000 de vizitatori și a cerut companiilor aeriene să nu mai vândă bilete noi pentru zborurile din august.
Cu toate acestea, directorul executiv al Heathrow, John Holland-Kaye, a insistat marți că sezonul de vară „a început bine”.
Într-un interviu la postul de radio „Leading Britains Conversation”, el a susținut că situația de securitate din aeroport se potrivește cu nivelurile de dinainte de pandemie, dar că pasagerii „călătoresc cu mai mult bagaj decât ar face în mod normal”.
„Au mai multe bagaje și mai multe lichide la ei, așa că durează puțin mai mult”, a spus el. „Mulți oameni vor să-și ia în bagajul de mână tot machiajul, de exemplu, deoarece sunt îngrijorați că geanta lor nu va ajunge la destinație”.
„Multe persoane tind să nu se gândească la farduri ca fiind produse interzise în avion, așa că avem de dus muncă de convingere și de făcut educație oamenilor”, a completat John Holland-Kaye.
Ce se întâmplă pe Heathrow?
Limita de călători impusă pe Heathrow, pentru a „proteja vacanțele”, a fost respinsă de companii precum Emirates, care inițial au refuzat să se conformeze.
Neil Sorahan, directorul financiar al operatorului low-cost Ryanair, a declarat luni că „diverse guverne” și aeroporturi trebuie să fie trase la răspundere pentru că nu au angajat destul personal să facă față valului ridicat de călători venit după încetarea restricțiilor de COVID, ceea ce a dus la haos pe numeroase aeroporturi europene și numeroase zboruri anulate.
De altfel, mărturii din interior despre problemele de pe aeroporturi arată cât de dificilă este situația în această vară. „Șansele ca geanta ta să ajungă la destinație sunt foarte mici”, spune un manipulator de bagaje care lucrează de 12 ani pe Heathrow.
Luni, Heathrow a anunțat că peste 750 de voluntari neplătiți vor oferi 10.000 de ore și 2.200 de ture în această vară pentru a ajuta pasagerii prin aeroport.
Persoanele care fentează sistemul
Potrivit Autorității pentru Aviația Civilă, persoanele cu dizabilități suportă în mod disproporționat eșecurile serviciilor aeroportuare din Regatul Unit.
„Este de la sine înțeles că celor cu mobilitate redusă le va fi mai dificil să acceseze sprijin în aeroporturi atunci când lucrurile merg prost”, a avertizat CAA în iunie.
Luna trecută, un bărbat a murit pe aeroportul Gatwick, după ce a fost lăsat fără ajutor la debarcare și a cobort singur din avion.
Totuși, Holland-Kaye a apărat istoricul Heathrow de a ajuta clienții cu probleme de mobilitate și a dat vina pe un „hack social media” pentru creșterea cererii.
Întrebat despre un incident în care se presupune că 20 de pasageri în scaun cu rotile au fost lăsați să aștepte într-o parte a terminalului unde nu e aer condiționat, el a susținut că unii pasageri încercau să sară peste coadă pretinzând că au probleme de mobilitate.
„Unele dintre aceste probleme se datorează faptului că oamenii folosesc scurtăturile pentru scaunul cu rotile în încercarea de a trece rapid prin aeroport. Acesta este un lucru absolut greșit, trebuie să protejăm această facilitate pentru oamenii care au cel mai mult nevoie de ajutor”, a spus el.
„Dacă intri pe TikTok, vei vedea că acesta este unul dintre trucurile de călătorie pe care oamenii le recomandă”, mai spune directorul aeroportului londonez.
Foto: Profimedia