„A existat un prim apel făcut prin sistemul 112 la ora 19.05 (joi-n.r.) pentru o persoană necunoscută care avea o stare de lipotimie şi care se afla în incinta Tribunalului Argeş. În patru minute, echipajul ambulanţei a ajuns acolo. S-a constatat că este vorba despre Constantin Nicolescu, care acuza un disconfort toracic şi acuza o stare generală uşor modificată. În urma consultului medical a fost preluat şi transportat la Spitalul Judeţean. Nu a necesitat manevre terapeutice speciale pe timpul transportului. Pacientul a fost predat medicilor de la UPU. Au fost făcute investigaţiile cerute de medicii de la UPU. Ulterior, aceştia ne-au solicitat să îl transportăm la Spitalul Floreasca. În jurul orei 22.00 a fost predat Spitalului Floreasca. Aş vrea să menţionez că în toată acesta perioadă nu s-a pus problema unui stop cardiac, nefiind necesare manevre speciale în astfel de situaţii”, a declarat dr. Gabriel Popa.
Popa a mai precizat că echipajul care a ajuns la Tribunal a constatat că preşedintele CJ Constantin Nicolescu era într-o stare de lipotimie.
„Electrocardiograma nu a arătat elemente care să dovedească o afecţiune cardiacă acută pe timpul transportului către spital. Ulterior, medicii de la spital, în urma investigaţiilor pe care le-au considerat necesare, au solicitat transport spre Bucureşti. Pe drum, starea pacientului a fost bună, nefiind nevoie de manevre medicale speciale. Domnul Nicolescu s-a aflat în permaneţă într-o stare clinică generală stabilă. Nu au fost elemente medicale care pe mine ca medic să mă facă să cred că viaţă dânsului a fost acut în pericol”, a mai spus Popa.
Dr. Cristina Stocheci de la Serviciul de Ambulanţă Argeş afirma, joi seară, că Nicolescu a făcut un atac de cord.