Zina Dumitrescu a murit la vârsta de 82 de ani și și-a trăit ultimele zile de viață într-un azil de lux din Ghermănești, în apropiere de București. Zina Dumitrescu, născută Zenobia Bogoș, și-a câștigat în timp renumele de „Mama Modei Românești, a fost internată, în 2012, de fiul ei, Cătălin, într-un azil de bătrâni din apropierea Bucureștiului. Apropiații mamei Zina susțineau că aceasta ar suferi de Alzheimer.

„Practic de două zile a stat în cameră la dânsa, a stat în pat. Am încercat să îi dăm de mâncare. Se uita la televizor și era abătută. Am întrebat-o dacă are nevoie de ceva și spuneam mereu că este foarte bine. Nu era deloc bine. Am întrebat-o de foarte multe ori ce o supără și dacă are nevoie de ceva, dar îmi spunea că nu ar enevoie de nimic. Tot așa un gest care mi s-a părut anormal a fost că acum câteva zile a venit Dana Androne și Valentina Pelinel și i-au lăsat o pungă cu fructe și nu a vrut să le ia. S-a bucurat că a văzut-o pe Valentina și pe Dana. Ele au venit foarte des în ultima perioadă. I-am făcut perfuzii, tot ce trebuia să facem în această situație. Din păcate, dânsa nu demult a decedat. În urmă cu treizeci de minute”, a declarat Ion Casian, pentru Star Magazine.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări

Citește și

Nicolae Stanciu, un nou caz Mirel Rădoi? Mijlocașul s-a supărat că lumea îl întreabă de nivelul scăzut din fotbalul arab

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO

Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO

Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc

Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro

Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI