Numit în 2005 la conducerea companiei de stat, care are mari probleme financiare, pe o leafă brută de 18.750 lei lunar, Noapteş a intrat în atenţia presei prin câteva decizii ciudate pe care le-a luat. Printre ele, organizarea unei licitaţii pentru achiziţia a 27 de limuzine de serviciu pentru unii şefi regionali, deşi existau opţiuni mai decente.

Conduce un Hummer H3 de 10 m lungime

Cunoscut ca un iubitor al luxului, managerul nu se sfieşte să apară în faţa personalului, care abia îşi duce traiul de pe o zi pe alta, la volanul unor maşini cu preţuri de catalog care depăşesc zeci de mii de euro bucata, îmbrăcat în haine scumpe şi purtând accesorii costisitoare. Presa mondenă chiar l-a surprins, în a doua jumătate a anului trecut, conducând prin Bucureşti un Hummer H3, care măsoară peste 10 metri, estimat la peste 150.000 de euro.

Deşi trecuse doar un an de la “paraşutarea” lui în fotoliul de director, Alexandru Noapteş şi-a permis să facă în trei zile de călătorie la New York, 15-17 iunie 2006, cheltuieli exorbitante de 72.540 $. Suma a fost scoasă de pe un card de debit, care a atras atenţia FBI. Bărbatul a colindat magazine de superlux, gen Dino Baldini, Roberto Cavalli, Dolce, Armani, Cellini şi Saks Fifth Avenue, aşa cum se poate vedea în facsimilul alăturat. După ceva vreme, aproape 5.000 $ s-au evaporat la Frankfurt – 4.310 $ doar la un centru de optică, posibil pentru nişte ochelari – şi la Berlin, pentru ca la sfârşitul lui august 2006, între 25- 27, personajul să “spargă”, tot prin Frankfurt şi vecinătăţi, circa 12.500 $. Mai bine de 8.000 de “verzişori” au fost aruncaţi pe mărunţişuri în duty-free-ul din aeroport, de unde lumea cumpără de obicei parfumuri şi băuturi.

Deşi fiecare este liber să-şi cheltuiască banii cum doreşte, mai ales dacă i-a produs în mod cinstit, e interesant de aflat cum a făcut Noapteş aceste economii imense. Nu de alta, dar salariu primit de la stat nu-i permitea să se lăfăie într- un asemenea lux. Nouă ne-a fost imposibil să aflăm de unde are atâţia bani, iar încercările de a-l contacta au fost sortite eşecului. Înainte de a ajunge în poziţia respectivă, acesta a fost economist în Oradea, iar datele de la Registrul Comerţului indică faptul că SRL-urile la care a fost acţionar fie au falimentat, fie se află în lichidare judiciară, fie n-au performat. Cu toate că declaraţia lui de avere nu există pe site-ul Ministerului Transporturilor şi nici pe cel al CFR Călători, se ştie că Noapteş deţine o vilă în Pipera şi a fost văzut conducând maşini de lux. Circulă zvonuri cum că s-a îmbogăţit enorm în timpul mandatului, însă fără dovezi clare nimic nu poate fi luat în consideraţie. Cert e că directorul este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, dar se află şi în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a explica provenienţa averii.

Şefii de la CFR îşi fac singuri contractul

Conform practicii din Ministerul Transporturilor, informaţiile referitoare la contractele de mandat ale directorilor şi criteriile de performanţă sunt secretizate, cu toate că la mijloc sunt bani publici. Potrivit legii, contractul de management trebuie întocmit de Consiliul de Administraţie al fiecărei companii, dar, cum la CFR Călători preşedinte al CA e tot Alexandru Noapteş, e greu de crezut că el şi alţi directori şi-au stabilit ştachete înalte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News