UPDATE. Marius Chiper, director general interimar al CFR SA, şi-a înaintat demisia din funcţie din motive personale, potrivit unui comunicat al companiei remis, marţi, Agerpres, după ce ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat, la Deva, că l-a demis pe Chiper din cauza lipsei de organizare din cadrul companiei.
„Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA vă informează că domnul Marius Chiper şi-a înaintat demisia din funcţia de director general interimar, din motive personale, preşedintelui Consiliului de Administraţie”, precizează CFR SA.
Cu o zi înainte, Felix Stroe l-a schimbat din funcție pe directorul Regionalei Căi Ferate București și pe șeful Gării de Nord.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a ajuns, marți, la Deva, cu trenul interregio Constanța-Arad care a avut întârziere de aproape o oră, informează digi24.ro. Drept urmare, Stroe a decis să-l demită pe directorul CFR.
Ministrul a precizat că nu există un motiv întemeiat ca trenul să aibă o întârziere atât de mare atâta timp cât tronsonul de cale ferată a fost modernizat, fiind făcute investiții considerabile.
„Nu facem demiteri ca să facem loc pentru alții. Zilele trecute, tot în urma unei călătorii cu trenul și a unei vizite inopinate în Gara de Nord au fost destituiți șeful Regionalei Căi Ferate București și șeful Gării de Nord. Nu pentru a face loc altora. În locurile lor își exercită atribuțiile înlocuitorii legali. Dar nu se poate să tolerăm lipsa de respect față de cetățeni. Nu se mai poate tolera! Eu unul nu voi tolera! Toleranța este zero”, a declarat ministrul Transporturilor, pentru sursa citată.
Decizia demiterii lui Marius Chiper a apărut că urmare a analizei efectuate de către ministrul Transporturilor, încă de la preluarea mandatului. În urmă activităţii, a reieşit proastă administrare şi gestionare a reţelei de cale ferată, a întârzierilor nejustificate şi neanunţate la timp călătorilor, dar şi a situaţiei din cadrul Companiei CFR Infrastructură.
„Calea ferată trebuie revitalizată. Nu tolerez întârzierile nejustificate, proastă gestionare a infrastructurii CFR şi lipsa de respect faţă de călători. Decizia schimbării conducerii CFR Infrastructură vreau să fie un prim semnal că lucrurile nu mai pot continuă în această manieră. Funcţionarii sunt în slujba cetăţenilor şi nu invers, acesta este un crez la care nu voi renunţă. CFR era considerată, pe vremuri, a două armata a ţării şi aş vrea să îi readuc faima de odinioară”, a precizat ministrul Felix Stroe.
Marius Marian Chiper este director interimar al CFR din 2015.
sursă foto: clubferoviar.ro
Cine este Marius Chiper
Marius Chiper, de profesie inginer, este originar din județul Teleorman. El deține în municipiul Roșiorii de Vede un teren intravilan iar soția sa, Irina Chiper, un apartament și un teren agricol. Fostul director are în conturi 306.135 lei iar de la CFR a încasat între decembrie 2015 și mai 2017 , ca salariu, 184.620 de lei. Până să fie fie numit director general la CFR, Marius Chiper a ocupat funcția de director-adjunct Invesţii în cadrul companiei.
Citește și Cine sunt primii pușcăriași care au plecat acasă. ”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate, recidiviști, cu furturi și tâlhării”