În urma demisiei lui Bogdan Mîndrescu, Laurenţiu Nicuşor Matache, director la Direcţia tehnică şi întreţinere, va fi fi director interimar al Companiei Naționale Aeroporturi Bucureşti, până la o nouă numire.
Bogdan Mîndrescu a demisionat în urma raportului efectuat de Corpul de Control al premierului, potrivit căruia unii directori, angajaţi ai companiei, dar şi funcţionari din minister şi-au plătit ilegal salarii de mii de euro, precum şi deplasări de lux pentru aşa-zise programe de formare profesională. În schimb, investiţiile în infrastructură au tins spre zero.
Cele 140 de pagini ale documentului scot la iveală, în principal, detalii uluitoare cu privire la managementul resurselor umane din cadrul companiei de stat: pesoane angajate fictiv la Serviciul de Relații Externe, care au câștigat bani grei deși nu au fost prezente la locul de muncă. Cel mai grăitor exemplu este cel al Cristinei-Elena N. care, pentru o prezență fizică la serviciu de 50 de minute, a încasat 26.697 lei.
Totodată, în urmă cu o săptămână, Compania Naţională a fost în centrul atenţiei, după ce a fost anunţată rezilierea contractului de salubrizare cu Romprest. Acesta fusese încheiat la începutul anilor 2000 şi ar fi presupus tarife usturătoare pentru compania de stat.