Adrian Petruț conduce Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Jimbolia. El a distribuit pe profilul său privat de pe rețeaua de socializare o fotografie cu un mesaj obscen – „Flexibilitatea cuvântului p***” – și alta cu „M*** PSD”. Cea mai recentă postare a directorului de școală a fost văzută și de conducerea Inspectoratului Școlar Timiș, care l-a chemat să dea explicații. Adrian Petruț a intrat în ședință cu Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș, și, în urma întâlnirii, a decis să-și dea demisia.
Între timp însă, o mulțime de oameni i-au sărit în apărare, așa că bărbatul s-a răzgândit și și-a retras demisia. Susținătorii lui – colegi, părinți, prieteni, chiar și elevi – au trimis și o scrisoare deschisă către conducerea Inspectoratului Școlar Timiș. Ei au cerut anularea demisiei lui Adrian Petruț din funcția de director al liceului din Jimbolia.
Gestul susținătorilor lui Adrian Petruț l-a determinat pe acesta să-și retragă demisia. Directorul și-a cerut scuze părinților elevilor pentru bancurile cu limbaj vulgar.
„M-au prezentat ca pe un monstru. Unele cotidiene au preluat diferite imagini de pe contul meu, le-au interpretat în sensul denigrării mele și apoi le-au publicat în paginile lor. Acesta este motivul principal pentru care în cursul zilei de Luni mi-am retras demisia pe care am depus-o Vineri. Nu doresc să îmi asum, prin demisie, acuzatța că aș fi în centrului unui «scandal sexual», cum au titrat unele organe de presă. La Jimbolia nu a existat așa ceva. Mi-am cerut scuze public, aici, pentru că mi s-a părut normal să o fac față de părinții care consideră bancurile cu limbaj vulgar nepotrivite. Pentru că asta am postat eu, bancuri. Vulgare sau nu, cred că depinde de fiecare cum vede lucrurile”, a scris Adrian Petruț, pe Facebook.
Așa se face că luni dimineață, directorul școlii din Jimbolia s-a dus la IȘJ și a înregistrat o nouă cerere, prin care spune că renunță la demisie.
„Luni, la prima oră, dumnealui a înregistrat o cerere de renunțare la demisie, solicitând, ca orice cadru didactic/personal de conducere, care se presupune că prin activitatea sa a lezat într-un anumit fel sistemul de învățământ, să poată beneficia de o cercetare disciplinară prealabilă pentru prezumatele fapte”, a declarat Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș.
Inspectorul școlar mai spune că este absolut normal și corect să se aibă loc o cercetare disciplinară și că va accepta retragerea demisiei directorului, mai ales că acesta a câștigat postul în urma unui concurs.
„E dreptul oricui să se apere, să justifice un anumit comportament. Domnul Adrian Petruț este deopotrivă și cadru didactic și personal de conducere. În felul acesta, probabil, se va solicita de către IȘJ Timiș, unității de învățământ, constituirea Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă a prezumatelor fapte, pentru domnul director. În conformitate cu art. 280 din Legea 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, din comisie, fiind vorba de director, va face parte și un reprezentant al IȘJ Timiș”, a conchis Danielescu.
Citește și EXCLUSIV / Rona Hartner are două mari dependențe: fiica și telefonul mobil. „Renunț cu greu la contactul cu copilul meu”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro