Comunicatul Ministerul Transporturilor
După incidentul aviatic de miercuri, când o aeronavă TAROM s-a întors pe aeroportul din Budapesta, la scurt timp de la decolare, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a emis următorul comunicat:
„După acțiunea de protest a salariaților TAROM din cadrul Direcției Tehnice, desfășurată pe parcursul zilei de astăzi, 16 martie a.c., solicit atât angajaților companiei, cât și managementului executiv să își desfășoare activitatea în condiții normale, fără a periclita regularitatea zborurilor și siguranța pasagerilor.
Întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor și comunicarea defectuoasă a managementului cu angajații riscă să afecteze imaginea companiei. Toate acestea, coroborate cu incidentul în care a fost implicată aeronava Tarom la Budapesta, mă determină să solicit Autorității Aeronautice Civile din România, conform competențelor instituției, să finalizeze mâine, 17 martie 2016, investigația de la Tarom.
De asemenea recomand întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Tarom care să ia act de concluziile raportului, de situația generală creată în companie și să acționeze conform atribuțiilor legale”.