„În ceea ce privește titlul senzațional <<Și eu am omorât oameni» este, practic, recunoașterea unei omucideri, care e infracțiune prevăzută de Codul Penal, Parchetul din Sibiu s-a autosesizat și așteptăm ca procurorii să vină să facă cercetările de rigoare. Va începe cercetarea in rem”, a spus Călin Cipăian.
Acesta a mai spus că la nivelul spitalului se desfășoară o anchetă internă, iar un audit clinic va stabili dacă s-au respectat procedurile și modul de întocmire a documentelor. De asemenea, va fi o verificare a DSP.
„Oricum, un inspector DSP vine zilnic, dimineața și vizitează modulul ATI începând din noiembrie.(…). Așteptăm Corpul de Control, suntem dornici chiar să vină să vedem dacă am greșit cu ceva.”, a mai explicat Călin Cipăian, informează Digi24.ro.
În ceea ce privește acuzațiile de culpă medicală, el a spus că există „o procedură clară, stabilită, pe care o cunoaște toată lumea, dacă un pacient sau un cadru medical se simte prejudiciat de activitatea medicală se poate adresa Colegiului Medicilor, care are comisii de specialitate”.
Declarațiile directorului medical al Spitalului Județean Sibiu vin după ce un asistent medical de la secția ATI a declarat pacienții care nu puteau respira singuri ar fi fost sedați și legați de pat.
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
În acest caz procurorii au deschis o anchetă, iar ministrul sănătății a trimis la Sibiu Corpul de Control.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul