„Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm acum nu este virusul în sine, ci absenţa unei solidarităţi globale şi a unei conduceri globale”, a precizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Agerpres.
„Lumea are nevoie disperată de unitate naţională şi de solidaritate globală. Politizarea pandemiei a exacerbat-o”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus la forumul medical World Government Summit.
Tedros Adhanom Ghebreyesus nu a detaliat declaraţiile. Pe de altă parte, OMS a fost criticată de anumite state membre, în special de Statele Unite ale Americii, care au spus că este o organizaţie prea slabă, prea lentă şi prea „dedicată Chinei” în eforturile depuse pentru limitarea pandemiei de COVID-19.
Alte state membre au cerut o revizuire a reacţiei organizaţiei în faţa pandemiei, iar Australia a cerut ca OMS să aibă mai multe prerogative, care să îi permită să reacţioneze mai repede în situaţii de criză sanitară.
Directorul OMS a mai spus că toate ţările trebuie să facă din asistenţa medicală universală o prioritate, avertizând că omenirea a învăţat pe calea cea grea faptul că sistemele puternice de sănătate sunt „fundamentul securităţii medicale globale şi al dezvoltării social-economice”.
OMS a avertizat vineri că pandemia de COVID-19 accelerează pe plan mondial, după ce numărul global al infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 8,3 milioane de persoane şi cel al deceselor la 453.834.