„Pandemia de COVID-19 intră acum în al treilea an şi ne aflăm într-un moment critic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt fazei acute a acestei pandemii. Nu putem s-o lăsăm să treneze, oscilând între panică şi neglijenţă”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferință de presă la care a fost prezent și ministrul german al dezvoltării, Svenja Schulze.
Totodată, directorul OMS a subliniat că este periculos să credem că varianta Omicron anunță sfârșitul celei mai acute faze a COVID-19 și a îndemnat statele națiunile să rămână concentrate asupra obiectivului de a învinge pandemia.
Este periculos să presupunem că Omicron va fi ultima variantă și că suntem în finalul jocului. Dimpotrivă, la nivel global, condițiile sunt ideale pentru a apărea mai multe variante.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS:
Țările trebuie să maximizeze strategiile și instrumentele deja disponibile, cum ar fi testarea și vaccinarea, pentru ca urgența globală să se încheie în acest an, a mai spus șeful OMS.
În acest context, directorul OMS a precizat dorește o revizuire a modelului de finanțare al agenției sanitare și că Germania a devenit cel mai important contributor al acesteia.