„Cei care au declanșțat această grevă ilegală vor suporta măsurile de rigoare: pe de-o parte, cele care derivă din regulamentul intern, pe de altă parte, cele care rezultă din ilegalitățile comise, de natură penale”, a spus Adrian Criț.
Directorul STB a afirmat că urmează „reforma STB-ului”. „Sunt în curs de achiziție mijloace de transport moderne, tramvaie, autobuze electrice, troleibuze. Ne dorim un transport de calitate”, a spus el.
Căutăm vinovaţii, cei care au declanşat această grevă ilegală. Analizăm. Credeţi-mă că sunt foarte multe solicitări de angajare pentru postul de șofer, după anunțul postat de noi pe site. Doar astăzi s-au făcut 60 de solicitări, ieri erau 230.
Adrian Criț:
Întrebat ce i-a determinat pe angajaţi să revină pe traseu, Criț a afirmat: „Angajaţii fideli instituţiei şi cetăţeanului au conştientizat faptul că-şi vor pierde locul de muncă dacă nu revin pe traseu”.
„Cu siguranță o să fie angajați concediați, după analiza din comisiile de cercetare disciplinară”, a întărit directorul STB.
El a precizat că toate abonamentele vor fi prelungite cu numărul de zile în care cetăţenii nu au putut circula.
Greva angajaților Societății de Transport București (STB), declanșată joia trecută, s-a încheiat marți, astfel că circulația de suprafață a fost reluată în Capitală în această dimineață.
Suspendarea protestului a fost anunțată de sindicatul STB marți dimineață, după ora de începere a programului. La ora 6.00 erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394, iar la ora 7.00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieşit în traseu, conform graficului de transport.
Greva de la STB a început joi, 20 ianuarie, și a fost declarată ilegală prin două hotărâri ale Tribunalului București. Angajații STB au cerut demisia directorului Adrian Criț, piese noi de schimb pentru autobuze, troleibuze și tramvaie și un nou contract colectiv de muncă.
În ceea ce privește plecarea din funcție a directorului STB, Adrian Criț, una dintre principalele revendicări ale greviștilor, primarul Nicușor Dan a spus că va fi făcut un audit al managementului companiei STB.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro