”Membrii Consiliului de Administrație al CN UNIFARM SA au aprobat constatarea suspendării de drept a contractului de director general al d-lui. Ionel Adrian începând cu data de 23 iunie 2020, dar nu mai târziu de data de 14 iulie 2020, data încetării de drept a mandatului de director general”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
În locul lui Adrian Ionel, a fost numit ca director general interimar Ionuț Ionescu, pe o durată de maxim 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general.
Ministrul Nelu Tătaru anunțase că îl va demite pe directorul Unifarm, Adrian Ionel, dacă acesta nu va fi înlocuit din funcție.
Totodată, în cursul zilei de astăzi, reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor au constatat suspendarea de drept a contractului de administrator al lui Adrian Ionel începând cu data de 26 iunie 2020, până la ridicarea măsurii dispuse de DNA sau de către instanța de judecată.
Marți, 23 iunie, Ionel Eugen Adrian, directorul Unifarm, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de către DNA. Potrivit procurorilor, directorul Unifarm este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu, se arată în comunicatul transmis de DNA.
“În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 de euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale)”, precizează procurorii anticorupție.
Contractul, pentru achiziționarea unui milion de măşti şi 30.000 de combinezoane a fost încheiat cu firma BSG Business Select, afacere despre care Libertatea a scris încă din luna martie.
În referatul procurorilor se menționează că ”cele un milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract”.
Procurorii DNA susțin că directorul Unifarm ar fi determinat un funcționar din firmă să ateste în mod nereal livrarea de echipamente. Șpaga pretinsă de Adrian Ionel Eugen nu a mai ajuns la el, motiv pentru care a reziliat contractul. Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 de lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor un milion de măşti de protecţie.
Adrian Ionel Eugen, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA, a declarat pentru Ziare.com că este nevinovat în fața acuzațiilor aduse de DNA.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro