Dirijorul Yuriy Kerpatenko a refuzat să ia parte la un concert „organizat de ocupanți pentru a demonstra așa-numita «îmbunătățire a vieții pașnice» din Herson”, a precizat ministerul ucrainean, într-o declarație publicată pe pagina de Facebook a instituției.

Concertul din 1 octombrie urma să fie susținut de orchestra de cameră Gileya, al cărei dirijor principal era Kerpatenko, dar acesta „a refuzat categoric să coopereze cu ocupanții”, se arată în comunicat.

Kerpatenko, care era și dirijorul principal al Teatrului de Muzică și Dramă Mykola Kulish din Herson, a postat mesaje sfidătoare pe pagina sa de Facebook până în luna mai.

Biroul procurorului regional din Herson din Ucraina a lansat o anchetă oficială „pe baza încălcării legilor și cutumelor de război, fapte combinate cu omor intenționat”. Membrii familiei dirijorului, care trăiesc în afara Hersonului, au pierdut contactul cu muzicianul în luna septembrie, a precizat procuratura.

Informații privind uciderea dirijorului au apărut încă de acum câteva zile, când jurnalista Ksenia Lifer a aflat de la colegii lui Kerpatenko că acesta a fost împușcat în apartamentul său din cauză că „a refuzat să colaboreze cu autoritățile de ocupație”.

Artiștii ucraineni și internaționali au condamnat prompt uciderea lui Kerpatenko. „Istoria Rusiei care impune o politică de «conformare sau moarte» împotriva artiștilor nu este nouă. Are o istorie care se întinde pe sute de ani”, a afirmat dirijoarea finlandezo-ucraineană Dalia Stasevska, care trebuia să dirijeze „Last Night of the Proms” la Albert Hall din Londra luna trecută, înainte ca spectacolul să fie anulat din cauza morții reginei Elisabeta a II-a.

„Am văzut prea multă tăcere din partea colegilor ruși”, a spus ea. „Ar fi oare momentul ca muzicienii ruși, în special cei care trăiesc și lucrează în străinătate, să ia în sfârșit atitudine împotriva acțiunilor regimului rus în Ucraina?”, a precizat Dalia Stasevska.

Ea a făcut o paralelă între Kerpatenko și Mykola Kulish, dramaturgul ucrainean care a dat numele teatrului în care a lucrat dirijorul. „Kulish a fost împușcat pe 3 noiembrie 1937, lângă Sandarmokh, împreună cu alți 289 de scriitori, artiști și intelectuali ucraineni. Iuriy Kerpatenko a fost împușcat în casa sa din Herson în octombrie 2022”, a arătat Stasevska.

Acțiunile rușilor sunt „genocid pur”, a declarat dirijorul Semyon Bychkov de la Paris, unde se afla în calitate de director muzical al Filarmonicii Cehe. Dirijorul născut la Sankt Petersburg a părăsit Rusia în tinerețe, în anii 70. „Ironia tragică a acestui lucru este că se vorbește despre superioritatea culturii ruse, despre umanismul său”, a spus el. „Și aici au ucis pe cineva care chiar aduce frumusețe în viața oamenilor. Este dezgustător”, a adăugat Bychkov.

Scriitorul Andrey Kurkov, autorul romanului „Moartea și pinguinul”, a afirmat: „Acum, numele lui Iuriy Kerpatenko va fi adăugat pe lista artiștilor uciși ai Ucrainei. Cred din ce în ce mai mult că Rusia nu urmărește doar să ocupe teritoriile ucrainene, ci și să distrugă metodic identitatea ucraineană, o parte importantă a acesteia fiind cultura ucraineană”.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News