Cuprins:
Mesaj optimist pentru ruși: „Totul va fi bine”
„Dragi prieteni, în câteva minute, anul 2025 își va lua drepturile, încheind primul sfert al secolului 21. Această perioadă a fost marcată în Rusia de numeroase evenimente, inclusiv istorice și de mare amploare”, a subliniat Putin.
„Mai avem multe de făcut, dar putem fi mândri de ceea ce am realizat. Este binele nostru comun pentru dezvoltarea viitoare”, a declarat el în discursul său tradițional adresat națiunii, în care a făcut doar o aluzie la conflictul din Ucraina.
Salutând o țară „independentă, liberă și puternică”, el a considerat că Rusia a „fost capabilă să facă față celor mai dificile provocări”.
„Suntem siguri că totul va fi bine, că vom merge înainte”, a insistat el în această alocuțiune difuzată în momentul în care Orientul Îndepărtat al Rusiei intra în noul an.
Venit la putere în 1999
Putin, pe atunci prim-ministru, i-a succedat la putere pe 31 decembrie 1999 președintelui rus Boris Elțîn, care, bolnav și discreditat, demisionase spre surprinderea generală.
De atunci, omul puternic de la Kremlin se mândrește că a făcut din Rusia o mare putere, capabilă să rivalizeze cu Occidentul, și că a redat onoarea rușilor după umilința dezmembrării imperiului sovietic.
Salut pentru soldații de pe front
În timp ce țara este angajată de aproape trei ani într-un asalt mortal împotriva Ucrainei, el a salutat soldații aflați pe front, aceasta fiind singura referință din acest discurs la cel mai grav conflict din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.
„În această noapte de Anul Nou, gândurile și speranțele părinților și prietenilor, ale milioanelor de oameni din toată Rusia, sunt alături de luptătorii noștri și de comandanții noștri”, a spus el.
Nimic despre economia șubredă
El nu a menționat nici dificultățile economice ale Rusiei, afectată de o inflație puternică și de o creștere economică care dă semne de încetinire, probleme alimentate de conflictul din Ucraina și de sancțiunile occidentale.
Putin a amintit, de asemenea, că anul 2025 va marca 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, un element central al discursului despre măreția națională rusă, Kremlinul considerând că URSS a fost principalul artizan al victoriei Aliaților în 1945.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 01.01.2025, 21:03
Da, a salvat Rusia dând-o pe mâinile Chinei. Asta da salvare... Pentru că Putin preferă să fie guvernatorul lui Xi decât să cedeze măcar puțin din putere.
AaaBbbCcc • 01.01.2025, 00:49
Un discurs mincinos, cu accente delirante. Nu exista opozitie in Rusia, iar cine vorbeste impotriva este inchis in baza unor legi concepute in acest sens. Toata mass media e trucata. Toate stirile interne sunt pozitive, cele externe sunt prezentate negativ. Cele externe care critica Rusia sunt prezentate trunchiat. Cele interne care prezinta economia cu anumite lipsuri la inceput, sunt acoperite cu explicatii si spre final au un continut pozitiv pentru linistirea publicului. Editorialele sunt laudative la adresa lui Putin.