Comentează„- Sunteți împreună?
– De ce întrebi asta?
– E clar că sunteți un cuplu.
– Suntem apropiați pentru că suntem cei mai buni prieteni.
– Ești sigur?
– Da, sunt sigur.”
Acesta este dialogul din trailerul filmului „Close” („Aproape”, n.r.), nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, care i-a înfuriat pe câțiva părinți. Ba chiar a dat naștere unui protest pe Facebook și în fața Școlii Centrale cu pancarde cu mesaje despre cum instituția de învățământ „corupe” copiii.
Dincolo de controversa creată involuntar în jurul lui, filmul aduce în discuție o altă problemă. Și în cazul femeilor, societatea tinde să aibă anumite așteptări în ceea ce privește comportamentul băieților: ei trebuie să se poarte într-un mod „masculin”, iar dacă își arată emoțiile, sunt văzuți ca efeminați, explică psihologa Alexandra Marin, de la DepreHub. „Close” este un film despre cum o prietenie strânsă poate fi ușor distrusă de normele sociale.
„Mizerii sodomite care promovează homosexualitatea în școli”
După ce copiii de la clasele a VII-a și a VIII-a de la Școala Centrală din București au urmărit „Close” în cadrul unei activități cu școala făcute în parteneriat cu Institutul Francez, un mesaj s-a viralizat pe rețelele sociale. Elevii „au fost duși la un film ce amestecă ideologia homosexuală cu cea sinucigașă emo” și au fost obligați să-l vadă, fără informarea părinților, susțin cei care l-au distribuit.
„Aceste mizerii sodomite sunt împinse de ONG-uri care promovează homosexualitatea în școli, în rândul tinerilor, al adolescenților. Au ajuns pe teritoriul nostru, al familiilor creștine, normale, făcând tot posibilul să ne corupă copiii”, se mai arată în mesaj.
Protestul unor părinți care nu au văzut filmul
Acesta a fost preluat și pe câteva site-uri de știri. „Elevii au fost puși să vizioneze un film cu băieți gay”, a titrat Evenimentul Zilei. „Film cu homosexuali băgat pe gât copiilor”, anunța săptămâna trecută și Active News.
Protestul din online s-a mutat în stradă. În jur de 10 persoane s-au strâns marți, 28 februarie, la prima oră, în fața colegiului din centrul Capitalei, cu pancarte cu diverse mesaje: „«Educație» de Paști, cu filme cu pederaști??”, „Conducerea se preocupă pe copii cum să-i corupă!?”. Niciunul dintre părinții prezenți, au recunoscut ei, nu are copiii elevi în Școala Centrală. „Dar e vorba de principii”, au spus, în schimb. Ei sunt membri sau susținători ai Alianței Părinților, un ONG conservator, care de-a lungul timpului a contestat mișcările pentru drepturile minorităților sexuale, s-a opus educației sexuale din școli și, recent, introducerii ghidului pentru profesori despre predarea și integrarea egalității de gen în învățământul preuniversitar.
„Profesoara de franceză i-a dus obligat la film. Dacă vrea să pună film cu homosexuali, să pună copiilor ei”, a spus un părinte la protest, pentru Școala 9. „Trebuie luată atitudine, n-ar trebui permise filme cu scene erotice cu homosexuali”, a continuat el. Recunoaște că nu a urmărit filmul, ci „doar secvențe” care conțin „scene obscene” și i-au fost de-ajuns.
„Ce le transmitem copiilor? Că dacă nu te acceptă ca iubit persoana de același sex, te sinucizi?”, a făcut o mamă rezumatul filmului. „Nu l-am văzut și nu vreau să-l văd, nu-mi pot consuma timpul pe așa ceva”, a adăugat.
Cât de ușor poate fi zdruncinată o prietenie sub presiunea socială
Al doilea lungmetraj al regizorului Lukas Dhont, în vârstă de 31 de ani, filmul „Close” spune o poveste emoționantă despre prietenia dintre Léo şi Rémi, doi puști de 13 ani, prieteni nedespărțiți de când se știu: se joacă imaginându-și scene de luptă, se plimbă cu bicicletele pe câmpul de flori pe care lucrează părinții lui Léo, dorm împreună în același pat.
Într-o noapte, când Rémi nu poate adormi, Léo îi spune să-și imagineze că este o rățușcă sărind pe o trambulină către stele și imită sunetul vântului, suflându-i în față prietenului său. Altădată, Léo participă la unul dintre recitalurile lui Rémi, care cântă la oboi, și îl ascultă din primele rânduri din sală, cu ochii în lacrimi. Fiecare dintre ei, dar în special Léo, are o relație foarte apropiată cu familia celuilalt.
Dialogul prezentat mai sus dintre Léo și o colegă de școală este momentul care schimbă brusc legătura până atunci puternică și profundă dintre cei doi băieți. Ei ajung în școala gimnazială, într-un alt mediu, și brusc, gesturile lor tandre – cum își pun capul pe umărul celuilalt sau își șoptesc în ureche la ore – sunt luate în râs de ceilalți copii. Dintr-odată, prietenia lor nu mai este „normală” în ochii celorlalți.
„Sunteți gay?”, îi întreabă insistent fata. Léo se arată deranjat și devine jenat de apropierea sa de Rémi. Începe să se comporte diferit și se distanțează: când Rémi își pune capul pe el, se retrage. Nu mai împart aceeași bancă, ci stau în colțuri opuse ale clasei și nu mai merg împreună la școală. Léo se simte inconfortabil când Rémi apare la un meci de-ale sale de hochei. Cel din urmă devine confuz, nu înțelege cu ce a greșit: în curtea școlii, când îl întreabă pe Léo de ce nu l-a așteptat să plece împreună de-acasă, plânge.
Totul culminează cu o tragedie. Filmul e un roller-coaster de emoții, cu un final sfâșietor.
„Close” a fost premiat cu Grand Prix la Cannes și a fost nominalizat la Globurile de Aur și la Oscar la categoria „Cel mai bun film internațional”. Filmul a primit reacții pozitive de la critici și în marile publicații internaționale și este cotat cu nota 7,9 pe IMDB. Din ianuarie, rulează și în cinematografele din România, adus de distribuitorul de filme Bad Unicorn.
„Reacția acestor părinți m-a scârbit”
Drama belgiană abordează teme precum bullyingul – un fenomen real: aproape 11.000 de cazuri de bullying au fost sesizate anul școlar trecut, potrivit Salvați Copiii – și rănile pe care acesta le poate lăsa. Vorbește și despre maturizare, prietenii pierdute și despre efectele presiunii sociale.
„Noi am văzut filmul, iar copiii noștri l-au adorat. Nu e nimic cu tentă sexuală, ci e despre intimitatea între prieteni”, a spus, pentru Școala 9, mama unuia dintre copiii de-a VII-a care au mers la film. Membră a asociației de părinți din colegiu, aceasta se arată revoltată de acțiunea protestatarilor, pe care îi acuză că defăimează pe nedrept o instituție de învățământ. Femeia îi contrazice: elevii nu au fost obligați să meargă la film, „a mers cine a vrut”, cu acordul părinților, care au fost informați pe grupurile de WhatsApp despre activitate. De altfel, ei sunt cei care au cumpărat biletele la film.
„Susținem actele culturale pe care le organizează școala”, a afirmat un alt părinte din asociația de părinți.
Filmul „Close” s-a aflat pe lista de filme recomandate la tematica „bullying” de mai multe asociații și ONG-uri pentru drepturile copiilor, a explicat alegerea acestuia directorul Școlii Centrale, Octavian Lucian Popa, contactat de Școala 9. Înainte de a stabili vizionarea, părinții au primit trailerul filmului.
„Nu a fost nimeni care să aibă vreo problemă. Copiilor le-a plăcut, au fost mai degrabă supărați pentru ceea ce a ieșit după și au vrut să protesteze. Dar le-am zis să nu răspundem cu aceeași monedă. S-a aruncat cu zoaie asupra acestei instituții, nu am ce spune decât că reacția acestor părinți, care nici măcar nu au văzut filmul, m-a scârbit”, a declarat directorul pentru Școala 9.
„Și eu mi-am îndepărtat prietenii, pentru că era mai cool să fiu văzută cu alți oameni”
Alianța Părinților este hotărâtă să facă plângere penală Școlii Centrale pentru rele tratamente aplicate minorului, conform unei scrisori deschise trimise colegiului.
„Nu am ce să le răspund. Degeaba răspund, pentru că nu vor înțelege. Să vadă filmul”, afirmă Monica Felea, după un oftat adânc, într-o discuție telefonică cu Școala 9, la câteva zile după protest. A obosit să comenteze reacțiile negative, dar spune că acestea sunt mult mai puține decât numărul celor pozitive.
Monica Felea este cofondatoarea Bad Unicorn, compania de distribuție care a adus „Close” în cinematografele românești. În portofoliul lor se mai află, printre altele, „colectiv”, „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, „Mo”, „Alcarras”, „Încă un rând” și, proaspăt lansat, „Aftersun”.
„Este o poveste pe care cred că am trăit-o toți când eram copii și a început să ne intereseze mai mult ce cred alții despre noi decât ce simțim noi. Filmul ăsta te ajută să vezi asta. Mă regăsesc probabil în rolul lui Léo. Cred că și eu am fost un om care mi-am îndepărtat prietenii, pentru că era mai cool să fiu văzută cu alți oameni”, spune Felea.
Studiul care arată că ne raportăm la masculinitate ca la ceva lipsit de sensibilitate
Tradițional, fetele sunt considerate sensibile și empatice, există stereotipul opus care spune că băieții nu trebuie să-și arate emoțiile și sensibilitatea și trebuie să se poarte „masculin”, arată studiile. Iar dacă sunt sensibili, sunt văzuți ca efeminați.
„Societatea ne formează de multe ori să privim viața în stereotipuri fără să mai căutăm explicații și ajungând să etichetăm orice situație sau persoană conform principiilor ce par a fi social acceptate. Există un inconștient colectiv care face ca persoanele ce fac parte din aceeași societate să ajungă să își însușească principiile morale ale grupului”, explică psihologa Alexandra Marin, de la DepreHub. Deși diferențele tradiționale dintre femei și bărbați nu mai sunt atât de mari acum, în societatea modernă, stereotipurile au rămas în continuare înrădăcinate în mentalitatea colectivă, punctează ea, pentru că totul pleacă, de fapt, de la educația timpurie.
„Diferențele comportamentale uriașe tind să apară pe măsură ce copiii cresc. Modelul parental tradițional se axează în principiu pe două tipuri de abordări, de cele mai multe ori influențat de sexul copilului”, spune și psihoterapeuta Laura Crăciun, de la clinica de neurologie Neuroaxis. Ea dă exemplul unei fetițe care plânge după ce se lovește, iar adulții o alină prin mângâieri și îmbrățișări. La capătul opus, într-o situație asemănătoare, băieților li se spune că nu trebuie să plângă „ca o fată”.
„Băieții pot astfel să introiecteze că nu este în regulă să manifeste durerea, slăbiciunea, iar asta le poate crea mecanisme de apărare de luptă sau fugă. Aceste stereotipuri masculine toxice sunt întărite în cazul băieților tineri, care le pot dăuna ulterior în viața de adult”, spune Laura Crăciun.
Cercul vicios al puterii
De altfel, dorința de a combate acest stereotip despre masculinitate l-a împins pe regizorul Lukas Dhont să facă povestea din „Close”. S-a inspirat, pe de-o parte, din propria rușine experimentată când, la 12 ani, a dansat pe piesa „Fighter” a Christinei Aguilera la un concurs de talente, iar colegii lui au râs de el. A doua sursă de inspirație a fost cartea psihoterapeutei Niobe Way. Aceasta a monitorizat timp de cinci ani 150 de băieți. La 13 ani, și-au descris prietenia într-un mod sensibil, folosind cuvinte precum „iubire”. La 18 ani, acest vocabular a dispărut și au fost mult mai reticenți în exprimarea emoțiilor.
„Societatea distruge ceva esențial în acești băieți pe măsură ce cresc. Le spunem să nu asculte de adevăratele lor dorințe. Pentru mulți, acel moment este începutul singurătății și problemelor de sănătate mintală. Este momentul când crește rata sinuciderii”, a spus Lukas Dhont, într-un interviu pentru The Guardian, întrebat despre sinuciderea lui Rémi.
Psihologii confirmă. Pentru că băieții cresc cu ideea că trebuie să își reprime trăirile ca să se conformeze societății, aceste emoții neexprimate pot deveni copleșitoare pentru ei și pot duce la anxietate și depresie. „Mergând pe același principiu al puterii, persoanele de sex masculin ajung mai rar să ceară ajutor de specialitate din teama de a nu fi judecați”, atrage atenția Alexandra Marin.
Părinții trebuie să fie modele pentru copii
Soluția pleacă de la comunicare, care este esențială în familie, și de la modul în care adulții vorbesc cu cei mici despre emoții, spun cele două specialiste consultate de Școala 9. În primul rând, nu ar trebui să existe diferențe între ce le transmitem fetelor și ce le transmitem băieților. În al doilea rând, pentru că părinții sunt modele în viețile copiilor, exemplele pozitive în ceea ce privește gestionarea emoțiilor ar trebui să plece tocmai de la ei: să le vorbească despre propriile lor sentimente, fie ele pozitive sau negative, să le spună, de exemplu, dacă au avut o zi grea sau se simt triști sau obosiți și să-i roage să stea împreună.
„În mintea copilului va apărea în timp ideea că este în siguranță atunci când are nevoie să își exprime emoțiile”, explică Alexandra Marin.
„A vorbi despre emoții este cea mai directă modalitate de a le înțelege și de a le controla. Odată ce îi învățăm pe copii să își înțeleagă și să-și exteriorizeze emoțiile, vom influența multe aspecte ale dezvoltării lor. În familiile în care sentimentele sunt exprimate și discutate, fără rețineri, copiii își dezvoltă capacitatea de a se gândi la emoții și de a la comunica”, afirmă și Laura Crăciun.