UPDATE ora 19:00: Volodimir Zelenski a transmis prin consilierul său, Mikhaylo Podolyak, ce a discutat în cadrul negocierilor de luni.
„Delegațiile ucrainene și ruse au desfășurat prima rundă de negocieri. Scopul lor principal a fost să discute despre încetarea focului și încheierea acțiunilor de luptă pe teritoriul Ucrainei. Părțile au stabilit temele în care au fost trasate anumite decizii. Părțile au discutat despre organizarea unei alte runde de negocieri în care aceste decizii se pot dezvolta”, a spus el luni, potrivit CNN.
După ce și-au prezentat punctele de vedere, părțile au spus că se retrag pentru consultări, dar au căzut de acord să continue discuțiile Următoarea rundă de negocieri va avea loc „în următoarele zile”.
UPDATE 18.20: Acum e oficial: negocierile s-au încheiat, după aproximativ cinci ore. Încă nu sunt informații despre cum au decurs discuțiile, relatează agenția rusă Tass.
UPDATE 16.40: Ceea ce părea finalul negocierilor s-a dovedit a fi doar o pauză, anunță același canal Nexta, care a relatat pe pagina de Twitter despre cum decurge întâlnirea de la Gomel.
Oficialii ucraineni și ruși au reluat din nou discuțiile, tot cu ușile închise. Nu au făcut nicio declarație despre primele trei ore de negocieri.
UPDATE 16.00: Negocierile s-au încheiat, după aproape 3 ore, anunță Nexta. Nu sunt însă, în acest moment mai multe detalii.
UPDATE 13.20: Au apărut primele imagini de la masa negocierilor. Discuțiile au fost începute de ministrul belarus de externe, Vladimir Makei. „Sunteți în deplină siguranță”, a spus el delegației ucrainene.
După ce acesta a terminat discursul, jurnaliștii au fost dați afară din sală.
Anterior, delegația ucraineană a spus că scopul discuțiilor este „o încetare imediată a focului și retragerea trupelor ruse”. Partea rusă nu a spus care este scopul negocierilor, ci s-a limitat să afirme că „Rusia vrea să ajungă la o înțelegere care beneficiază ambele părți”, prin vocea lui Vladimir Mendinski, liderul delegației ruse.
UPDATE: 13.00: Au început negocierile dintre Ucraina și Rusia. Întâlnirea dintre cele două delegații are loc în orașul belarus Gomel, aflat la granița dintre Ucraina și Belarus.
Delegația ucraineană este reprezentată de șase persoane, după cum informează Obozrevatel:
- Ministrul apărării Ucrainei, Oleksii Reznikov
- Liderul deputaților partidului Sluga Poporului, David Arahamia;
- Consilierul prezidențial Mihail Podoliak, politolog și jurnalist;
- Andrei Kostin, reprezentantul Ucrainei în grupului trilateral de contact din Ucraina, grup din care fac parte Ucraina, Rusia și reprezentanți OSCE;
- Rustem Umerov, etnic tătar crimean, co-președinte al platformei Crimeene în parlamentul ucrainean;
- Mikola Tocițki, adjunctul Ministrului de Externe al Ucrainei.
Din partea Rusiei sunt prezenți la discuții cinci oficiali:
- Consilierul prezidențial Vladimir Medinski
- Ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Grizlov
- un deputat în Parlament Leonid Słucki
- Viceministrul Afacerilor Externe Andrei Rudenko
- Ministru adjunct al Apărării, Aleksander Fomin
La negocieri este prezent și ministrul belarus de externe, Vladimir Makei, precizează Nexta.
UPDATE 10.40: Delegația ucraineană a ajuns la granița cu Belarus, acolo unde urmează să aibă loc negocierile. Potrivit canalului belarus Nexta, printre oficialii ucraineni se numără și ministrul ucrainean al apărării.
UPDATE 10.00: Negocierile încep la ora 11.00, ora României, a anunțat delegația rusă. „Rusia vrea să ajungă la un acord în interesul ambelor părți”, a spus Vladimir Medinski, șeful delegației ruse și consilier al președintelui rus.
Anterior, Ucraina a anunțat că delegațiile celor două țări se vor întâlni „fără condiții prealabile”. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-o scurtă declarație televizată că nu se așteaptă la mare lucru de la întâlnire.
„Dar să încercăm pentru ca mai târziu niciun cetățean ucrainean să nu aibă vreo îndoială că eu, ca președinte, am încercat să opresc războiul”, a afirmat acesta, potrivit The Guardian.
UPDATE 8.15: ”Delegaţia ucraineană este pe teritoriul Belarusului, în drum către negocieri”, a transmis Nexta pe Twitter.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe din Belarus a postat, tot pe Twitter, o fotografie cu masa la care vor avea loc negocieri. „Totul este pregătit pentru a găzdui negocierile Rusia-Ucraina. Așteptăm delegațiile”.
***
Discuțiile, primele de când Rusia a declanșat o invazie la scară largă a Ucrainei săptămâna trecută, vor avea loc fără condiții prealabile și sunt rezultatul unei discuții telefonice între Volodimir Zelenski și președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, potrivit liderului de la Kiev.
„Am convenit ca delegația ucraineană să se întâlnească cu delegația rusă fără condiții prealabile la granița ucraineană-belarusă, lângă râul Pripiat”, a transmis președintele ucrainean printr-un comunicat.
Într-o declarație televizată transmisă duminică, Volodimir Zelenski a precizat că nu are mari așteptări de la discuțiile de astăzi.
„Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică”, a spus Zelenski.
Și a continuat: „Și în timp ce băieții noștri sunt acolo, președintele este aici, șeful de stat major este aici, primul-ministru este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Ne vom apăra cu toții statul și granițele noastre”.
Un ton mai optimist a avut ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba care a precizat că discuțiile dintre Ucraina și Rusia fără condiții prealabile reprezintă „deja sunt o victorie”.
Duminică, o delegație rusă a anunțat că se află în Belarus pentru a negocia cu partea ucraineană.
Volodimir Zelenski a subliniat că este dipus să poarte discuţii cu Rusia, dar a respins propunerea Moscovei de a avea o întâlnire în Belarus, țară care a jucat un rol cheie în invadarea Ucrainei.
„Varșovia, Istanbul, Baki, am oferit aceste orașe Rusiei pentru negocieri. Orice alt oraș din care rachetele nu zboară spre Ucraina. Dar nu Minsk”, a explicat Volodimir Zelenski.
Între timp, războiul din Ucraina a intrat în a cincea zi. Luni dimineață, mai multe explozii s-au auzit la Kiev şi în orașul Harkov. De asemenea, orașul Cernihiv, din nordul țării, este în alertă după ce o rachetă a lovit o clădire rezidenţială.
Potrivit datelor anunțate duminică de Ministerul ucrainean de Interne, de la începutul invaziei rusești, 352 de civili au fost uciși, printre care cel puțin 14 copii.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: EPA
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!