Acţionari nervoşi traşi pe sfoară, firme şi tranzacţii de milioane de euro, o vânzare ciudată încheiată în miez de noapte, o posibilă răpire şi chiar o crimă! Un scenariu terifiant prezentat de Carmen Lupu, fosta soţie a afaceristului, pe care poliţiştii băcăuani l-au luat în calcul. Ieri, însă, Mihail Lupu a fost găsit la Mănăstirea Bistriţa, după câteva zile de investigaţii în care s-au folosit informaţii obţinute chiar şi cu ajutorul tehnicii de supraveghere telefonică. “Am venit aici să mă rog, să mă spovedesc, pentru că duhovnicul mi-a dat canoane. Nu e nimic adevărat din ce a spus fosta soţie. Plecarea mea nu are legătură cu firma. Nu m-a răpit nimeni”, a spus bărbatul care a lăsat să se înţeleagă că aproape i-a fost iubita sa, o tânără din Piatra Neamţ. Pe de altă parte, poliţiştii nu se opresc cu cercetările, pentru că fosta soţie a afaceristului ar putea fi acuzată de alarmarea fără temei a autorităţilor. l