Disputa a devenit vizibilă după ce cofondatorul mișcării talibane, Mullah Abdul Ghani Baradar, a dispărut din atenția publică, ridicând numeroase întrebări și chiar forțându-l pe purtătorul de cuvânt al talibanilor să iasă public pentru a nega că a murit, potrivit BusinessInsider.

Potrivit BBC, Baradar și Khalil ur-Rahman Haqqani, ministrul pentru refugiați și o figură importantă în rândul grupării Haqqani, s-au certat și și-au aruncat cuvinte dure, pentru ca apoi să aibă loc și o bătaie între susținătorii fiecărei tabere.

Unele surse anunțau chiar că Baradar ar fi fost ucis în urma disputei, dar talibanii au respins informația și au publicat mai multe înregistrări audio în care o voce care ar aparține lui Baradar spune că „este bine” și efectuează mai multe vizite în afara capitalei.

Ceartă pentru împărțirea puterii

Sursele BBC susțin că scandalul a izbucnit după ce Baradar, numit vicepremier, a spus că este nemulțumit de structura guvernului interimar. De asemenea, conflictul a fost accentuat de neînțelegeri privind cine trebuie să-și asume victoria în rândul talibanilor. Baradar a argumentat că accentul trebuie să fie pus pe eforturile diplomatice făcute de lideri talibani precum el, în timp ce gruparea Haqqani insistă că victoria a fost obținută prin luptă.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Baradar a fost primul lider taliban care a comunicat direct cu un președinte american. El a avut o conversație telefonică în 2020 cu Donald Trump după ce a semnat în numele talibanilor acordul de la Doha privind retragerea trupelor americane din Afganistan.

În schimb, puternica grupare Haqqani a organizat unele din cele mai violente atacuri care au avut loc în ultimii ani în Afganistan împotriva militarilor afgani și a trupelor occidentale. Gruparea a fost desemnată de către Statele Unite drept organizație teroristă, iar liderul ei, Sirajuddin Haqqani, figurează pe lista celor mai căutate persoane de către FBI, SUA oferind o recompensă de până la 5 milioane de dolari pentru informații care ar duce la prinderea lui. El ocupă acum funcția de ministru de interne în guvernul interimar.

Potrivit surselor BBC, Baradar a părăsit Kabul după dispută și s-a mutat în Kandahar. Speculații există și în jurul liderului suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, care nu a fost văzut niciodată în public de când talibanii au preluat puterea. El conduce agenda politică, militară și religioasă a talibanilor. Și în cazul acestuia au apărut informații că ar putea să fie mort.

Dar și aici, talibanii au respins zvonurile. Au însă un precedent, care arată că acest lucru nu este neapărat și adevărat. În 2015, gruparea a recunoscut că liderul său fondator, Mullah Mohammed Omar era mort de 2 ani, însă în această perioadă a continuat să emită declarații în numele său.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI