Președintele României așteaptă ca finalizarea anchetelor privind intervenția jandarmilor de la protestele de vineri pentru a lua o decizie în privința șefului Jandarmeriei, Gheorghe Sebastian Cucoș.
”Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piața Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către CSAT privind numirea colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general să se realizeze după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei și deciziei CSAT în cadrul unei viitoare ședințe, luând în considerare și concluziile anchetelor organelor judiciare competente”, a transmis Administrația Prezidențială.
Mai mult, procedura de avizare a lui Gheorghe-Sebastian Cucoș, în fruntea Jandarmeriei Române, este în lucru la Secretariatul CSAT.
”La data de 1 august a.c., Ministerul Afacerilor Interne a transmis Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de avizare de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române. Documentația referitoare la propunerea de avizare a numirii ofițerului în funcția menționată se află în lucru”, a mai transmis Iohannis, după cum a precizat și Carmen Dan.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!