Lider mondial în distracție
Până la sfârșitul deceniului, emiratul plănuiește să devină liderul destinațiilor turistice la nivel mondial, un obiectiv foarte realist luând în considerare atracțiile deja existente și în plus seria întreagă de noi proiecte în curs de desfășurare.
Ba chiar, Dubai a fost numit ca fiind unul dintre primele trei “cele mai dinamice orașe din lume”, fiind situat în topul unei liste cu orașe precum Londra sau San Francisco. Atracțiile emiratului sunt atât de multe, de diverse și de grandioase, încât la prima vizită nici nu vei ști unde să te uiți sau ce să faci mai întâi.
Festivitățile în Dubai
În plus, crezi sau nu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă orașul se transformă și mai mult, parcă explodează în culori și lumini. Străzile frumos decorate și pline de oameni, atmosfera caldă, de sărbătoare pe care vizitatorii din țări ceva mai ”friguroase” o resimt de la primul pas pe care îl pun pe pământul arab și numeroasele evenimente îți promit o vacanță plină, fără urmă de griji sau plictiseală.
În piețele tradiționale, souk-uri, vei găsi la vânzare obiecte de tot felul, de la produse lucrate manual de meșteșugarii locali până la delicatese cu specific arab, îmbrăcaminte, bijuterii luxoase, cadouri interesante. Dacă vrei să descoperi și mai mult din specificul locurilor, participă la evenimentele din ziua de Revelion din centrul orașului, din jurul turnului Burj Khalifa, când sunt organizate concerte și spectacole de dansuri tradiționale.
Geanina Ichim
Revelion Dubai
Hotel Grand Belle Vue Apartment- de la 798 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro , call center 031/2263325
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro