ComenteazăCatolicii sunt mai radicali. N-ai parte decât de o singură căsătorie în Biserică, iar divorţul se acordă extrem de greu. Mai bine zis, aproape niciodată. La noi, la ortodocşi, ai voie să te însori în Biserică doar de patru ori. Bine, ultimele trei nu-s o slujbă completă, dar aici, în Răsărit, Părinţii Bisericii au fost mai îngăduitori. Divorţul în sine este o tragedie. Nimeni nu se poate bucura cu sinceritate. E dezlegarea unei binecuvântări divine! E încălcarea unei făgăduieli făcute înaintea Atotputernicului! E o cădere din har!
Trist este că, mai nou la noi, în Românica, divorţul nu se face ferit de ochii lumii, cu capul în ţărână, a smerenie, ci în direct. Şi are o audienţă ceva de speriat. Stă poporul cu sufletul la gură să afle dacă soţii s-au bătut, dacă s-au înşelat, cum şi dacă au făcut dragoste!
Divorţul îţi mutilează sufletul. Să nu-mi spună nimeni că nu există suferinţă şi după despărţire, că inima va fi intactă ca la început. Cu atât mai greu este de înţeles cum bravează unii! Sunt mândri, nu-şi încap în piele de divorţul lor! Parcă-s cruciaţi întorşi de la Ierusalim. Biruitori! Da, învingători, dar ai unui cord care nu-şi va reveni niciodată complet!
Dacă nunta e binecuvântată de Dumnezeu, cum o fi divorţul în faţa lui? Puţină decenţă – bunăcuviinţă – n-ar strica!