Potrivit datelor publicate de autorități, 296.000 de divorțuri au fost înregistrate în primele trei luni ale anului 2021, în scădere de la 1,05 milioane în trimestrul precedent și 1,06 milioane în aceeași perioadă a anului trecut.
China, în criză demografică
Rata divorțurilor a crescut constant în China. Combinată cu scăderea numărului de căsătorii, aceasta a fost legată de o rată scăzută de natalității, care a dus la criza demografică a țării.
Ca răspuns, guvernul a încercat să promoveze valorile tradiționale ale familiei și să descurajeze divorțul. Perioada de relaxare face parte din noul cod civil care a intrat în vigoare la 1 ianuarie și care acoperă legile privind căsătoria, adopția și proprietatea.
Legea impune cuplurilor care vor să divorțeze de comun acord să aștepte 30 de zile înainte de a formaliza decizia. Dacă aceste cupluri nu se prezintă la două întâlniri pentru desfacerea căsătoriei, în termen de 30-60 de zile de la depunerea actelor, cererea este anulată automat.
Perioada de relaxare nu se aplică divorțurilor care implică violență domestică. Mai multe cazuri de violență sau crimă au ridicat însă întrebări cu privire la punerea acestei prevederi în practică.
Anunțul perioadei de „răcire” a stârnit furia în acel moment, în special în rândul femeilor, iar tinerii au spus că este mai probabil să evite căsătoria.
Birocrația ar fi îngreunat divorțul
Ultimele statistici au criticii lor. Comentatorii online se întreabă dacă rata a scăzut pentru că oamenii s-au răzgândit în privința divorțului sau din cauză că era mai dificil să-l obțină. Ei susțin că au existat cazuri în care cuplurile au încercat fără rezultat să obțină întâlniri de anulare a căsătoriei înainte de expirarea timpului legal.
Presa chineză a relatat în februarie că în Shenzen, Shanghai și alte orașe locurile la programări erau ocupate complet, unele fiind vândute pe piața neagră.
„Dacă încercați prin toate mijloacele să împiedicați divorțurile, sigur că au scăzut. Oricât, nu există statistici despre cât de mult a crescut durerea acestor cupluri”, a scris o persoană pe Weibo. „Căsătoria nu este necesară pentru fericire, dar divorțul trebuie să fie pentru fericire. Aceste date pot arăta doar că 70% dintre oameni au pierdut oportunitatea de a căuta fericirea”, a scris un altul.
Observatorii au spus că sunt necesare mai multe date pentru a ajunge la concluzii suplimentare. Ei au văzut că există rate variabile în diferite locații, iar revenirea economică a Chinei îmbunătățește mijloacele de trai și relațiile.