„Comisia Europeană a permis plata gazelor în ruble și consideră că decretul președintelui Rusiei poate fi aplicat în contractele europene. Apreciem consecvența și integritatea partenerilor noștri europeni”, a scris Medvedev pe canalul său Telegram, însoțind mesajul cu emoticoane care râd.
El a atras atenția că „conform celor mai recente date de la FMI, Europa se va putea descurca” fără gaz rusesc timp de cel mult șase luni. „Dar serios, nu vor rezista nici măcar o săptămână”, a subliniat, cu ironie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Anterior, un raport efectuat după calculele Fondului Monetar Internațional arăta că țările europene vor putea trăi fără gaz natural rusesc doar șase luni fără probleme serioase, după care vor începe probleme economice semnificative.
Mesajul lui Dmitri Medvedev vine după ce, vineri, Comisia Europeană a trimis o scrisoare țărilor UE în care explică că companiile UE, sub rezerva unor condiții, vor putea plăti pentru gazul rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Moscovei, potrivit unei relatări a agenției Reuters.
Agenția clarifică faptul că una dintre posibilele scheme de plată presupune deschiderea de conturi în dolari sau euro la o bancă rusă, la care compania europeană beneficiară de gaze creditează moneda, o transformă în ruble și efectuează plata. Această schemă elimină posibilitatea ca țările occidentale să blocheze plățile pentru gazul rusesc.
Moscova a avertizat Europa că riscă să fie tăiate aprovizionarea cu gaz dacă nu plătește în ruble. În martie, Vladimir Putin a emis un decret prin care propunea cumpărătorilor de energie să deschidă conturi la Gazprombank pentru a efectua plăți în euro sau dolari, care vor fi apoi convertite în ruble.
Comisia a declarat la începutul acestei luni că decretul riscă să încalce sancțiunile UE, deoarece va pune finalizarea efectivă a achiziției – odată ce plățile sunt convertite în ruble – în mâinile autorităților ruse.
Ce țări depind cel mai mult de gazul rusesc
Rusia furnizează aproximativ o treime din gazul Europei, astfel că energia este cea mai puternică pârghie de care dispune Putin, în timp ce acesta încearcă să riposteze împotriva sancțiunilor occidentale cu privire la invazia sa în Ucraina.
Principalele economii ale UE, cum ar fi Germania și Italia, se bazează pe gazul rusesc pentru nevoi energetice semnificative.
După anunțul inițial din 23 martie, surse guvernamentale au precizat pentru Libertatea că România nu are contracte directe cu Gazprom, astfel că nu are ce contracte să modifice astfel încât să achite în ruble contravaloarea gazelor importate din Rusia.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia