Rinkevics a declarat că sprijină pe deplin declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron despre sprijinul militar pentru Ucraina și posibila trimitere a trupelor franceze acolo. Președintele Letoniei a adăugat, de asemenea, că „Rusia trebuie distrusă”.

„Le prezint prietenilor mei occidentali o opțiune foto alternativă la formule de pace pentru grupul nazist de la Kiev (pe baza materialelor din procesul de la Harkov din 1943). Și vor fi acolo nenorociți care trag în civili în orașele noastre și, împreună cu ei, dându-se drept președintele țării inexistente Letonia, o nonentitate pe nume Rinkevics, care și-a dorit moartea Rusiei. Memento mori!”, a scris Medvedev pe Telegram.

Cu o zi înainte, Medvedev a comentat inițiativa Uniunii Europene, conform căreia Rusia este obligată să restituie României tezaurul.

„Nici măcar nu știu cum să răspund la o asemenea obrăznicie. Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Dmitri Medvedev pe pagina sa de Vkontakte.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Dmitri Medvedev a continuat, precizând că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României și că ulterior țara noastră a refuzat să „plătească datoriile” sale către „Imperiului Sovietic”.

„România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, a continuat Dmitri Medvedev.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Kicker23   •   19.03.2024, 13:39

Lumea ar fi mult mai buna fara acest monstru cu picioare de lut si creier de cercopitec

Anaximene   •   17.03.2024, 11:39

🇹🇩 a fost jefuita fara mila dupa 23 august '44 , nu vorbim de 130 mii prizonieri capturati de rusi DUPA 23 august, care au construit ani in sir socialismul in Rusia taind paduri si scotand carbuni din mină totul gratis. Asta ne minte in față fara rusine.

Anaximene   •   17.03.2024, 11:37

Nu are nici o legatura "comportamentul necorespunzator" cu plata datoriei. E convenabil sa pastrezi 92 TONE aur sub motiv ca nu-ti place cum arata,vorbeste,se poarta proprietarul aurului. Insa intelegerea scrisa dintre guverne nu pomenea nimic de comportament cand a fost livrat aurul.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI