„Yankeii şi câinii lor băloşi europeni raţionează cam aşa: noi avem dreptul să transferăm orice arme Ucrainei – adică inamicului ţării noastre – în timp ce toate celelalte ţări nu pot ajuta Rusia. Statele Unite şi aliaţii lor să simtă acum (ce înseamnă) utilizarea directă a armelor ruseşti de către terţe părţi! Dușmanul lor sunt SUA, înseamnă că ei ne sunt prieteni”, a notat Dmitri Medvedev.
„Fie ca folosirea armelor produse de noi de către regiunile pe care încă nu le-am nominalizat să fie cât mai distuctivă pentru dușmanii noștri. Să ardă în focurile iadului obiectivele sensibile ale statelor care trimit arme Kievului. Să ardă împreună cu cei care-i conduc”, a continuat Dmitri Medvedev.
Fostul președinte rus a ținut să precizeze că o astfel de „reușită” făcută cu „armele noastre” împotriva „dușmanilor noștri comuni” îl va bucura nespus.
Vladimir Putin a declarat miercuri, în timpul unei discuţii cu reprezentanţi ai presei străine, că Moscova ia în considerare un răspuns simetric la furnizarea către Ucraina de arme de precizie pentru lovituri pe teritoriul rusesc.
„Ne gândim la faptul că, dacă cineva consideră că este posibil să furnizeze astfel de arme într-o zonă de război pentru a ne lovi teritoriul, pentru a ne crea probleme, atunci de ce să nu avem dreptul să furnizăm armele noastre de aceeaşi clasă în acele regiuni ale lumii unde vor avea loc lovituri asupra instalaţiilor sensibile ale acelor ţări care fac acest lucru împotriva Rusiei”, a declarat Vladimir Putin.
FOTO: Hepta
catalinut111_2 • 06.06.2024, 21:17
Uite-așa am tinut-o langa langa cum ca rusii au terminat grenadele ,ca Putin mai are puțin și moare și acum rusii trimit arme grele prin lume ....dar noi cum suntem tafnosi nu credem nici acum ....Sa nu se trezească multi în *** pana la gat asa langa langa
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 06.06.2024, 18:57
Awwwww, Dmitri e supi... Repede, să caute cineva o acadea să-l liniştească până nu începe să se dea cu fundul de pământ. Atâta lucru voia şi el, Imperiu şi epurare etnică, iar zankeii şi câinii lor băloşi europeni nu vor să-l lase. :(