Medvedev a susținut, într-o postare făcută pe aplicația de mesagerie Telegram, că politicienii europeni au de gând să ducă „conflictul cu Rusia într-o fază ireversibilă” cât mai au această posibilitate. În plus, el a lansat și un avertisment în legătură cu posibilitatea ca Ucrainei să i se îngăduie să lanseze atacuri cu rachete occidentale în interiorul Rusiei.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate din Rusia a respins ceea ce el a calificat drept „ultimatumuri” emise de liderul opoziției germane și posibilul viitor cancelar Friedrich Merz privind utilizarea de către Ucraina a unor asemenea arme ca fiind „de natură electorală”.
„Este clar că aceste rachete nu sunt capabile să schimbe ceva semnificativ în cursul operațiunilor militare”, a ținut el să precizeze.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și prim-ministrul britanic Keir Starmer și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina în cursul conversațiilor purtate luni la Paris, în vreme ce ministrul francez de externe a făcut apel la aliații Kievului să nu analizeze anticipat modul în care Donald Trump va gestiona conflictul.
„În general, este surprinzătoare măsura în care generația actuală de politicieni europeni dorește să tragă războiul pe teritoriul lor”, a notat Medvedev.
Dmitri Medvedev a susținut, în trecut, că victoria lui Donald Trump ar fi o veste proastă pentru Ucraina. Președintele ales a criticat de nenumărate ori sprijinul occidental furnizat Kievului și a susținut că va pune capăt conflictului militar, însă nu a oferit detalii.
După ce s-a spus că Donald Trump ar fi stat de vorbă cu președintele rus Vladimir Putin, Kremlinul a susținut că aceste informații sunt „pură ficțiune”.