„Tot ceea ce ne mai rămâne de făcut este să aprobăm normele privind utilizarea proprietăţii intelectuale. Fără niciun fel de licenţe şi plata drepturilor de autor! Aceasta va fi, printre alte măsuri, sancţiunea noastră împotriva drepturilor lor intelectuale!”, a propus marți, 31 ianuarie, Medvedev, pe contul său de Telegram.

Medvedev propune în mod explicit legalizarea piratării „oricăror” produse străine, „de la filme la software-uri industriale”, de către Rusia, notează Kommersant.

„Mulţumim, într-adevăr, celor care au dezvoltat diverse programe care permit utilizarea fără licenţă a produselor lor intelectuale costisitoare”, a afirmat el, recunoscând că astfel vor putea fi „piratate” aceste produse în „regim de sancţiuni personale”.

„Sancțiunile occidentale au eșuat lamentabil”

Potrivit lui Medvedev, astfel de măsuri vor fi un fel de represalii la restricţionarea vânzării către Rusia a drepturilor de utilizare a proprietăţii intelectuale.

„A la guerre comme a la guerre” („La război, ca la război”), remarcă ironic în postarea sa Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, funcţie creată special pentru el de către preşedintele Vladimir Putin după demisia guvernului pe care îl conducea.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Fostul preşedinte rus (între 2008 şi 2012) a subliniat că ţările neprietenoase „nu au suficient curaj (…) să admită că sancţiunile lor «infernale» au eşuat lamentabil. Nu funcţionează”.

„Am reuşit să înlocuim marea majoritate a produselor industriale şi a bunurilor de consum cu produse proprii, iar restul cu mărci asiatice. În plus, importurile paralele funcţionează şi datorită lor primim aceleaşi mărci occidentale ca întotdeauna, în timp ce proprietarii lor nu primesc nimic”, a mai susținut el.

Prin urmare, „totul merge ca de obicei: americanii profită de Europa umilită, care suportă această situaţie şi pierde bani”, a adăugat Medvedev.

„Chiar şi FMI prognozează o creştere economică a Rusiei în acest an”, a notat ironic fostul lider rus.

După începerea campaniei militare a Rusiei împotriva Ucrainei, ţările occidentale au introdus mai multe pachete de sancţiuni împotriva Rusiei. A fost instituită inclusiv o interdicţie privind furnizarea de software. Marile companii IT care furnizau software industrial şi de altă natură au părăsit şi ele Rusia. De asemenea, marile studiouri de film au încetat să acorde licenţe pentru difuzarea filmelor şi serialelor lor în Rusia.

În acest context, Institutul pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi economiei din Moscova propusese anterior Ministerului Dezvoltării Digitale să permită întreprinderilor să folosească software-ul occidental fără licenţă.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

În acelaşi timp, Fondul Monetar Internațional a estimat că majoritatea ţărilor, inclusiv Rusia, vor evita o recesiune în 2023, conform unei previziuni actualizate. FMI se aşteaptă ca PIB-ul să crească cu 0,3% în Rusia în acest an, în timp ce în octombrie prezisese o scădere de 2,3%. În caz că aceasta se va întâmpla, Rusia va evita recesiunea timp de doi ani consecutiv, notează în ediţia sa de marţi The Moscow Times.

Unii experţi occidentali au sesizat faptul că, în pofida sancţiunilor, Rusia continuă să aibă acces la produse occidentale, pe care le importă prin foste republici sovietice, precum Georgia, Belarus, Kîrgîzstan şi Kazahstan.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

seaman651   •   01.02.2023, 16:52

Puliticienii RuZZiei sunt niste cleptocrati, nu vad in fata ochilor decat cum sa mai fure cate ceva.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI