„Președintele? Preşedintele nu participă la dezbaterile electorale”, a spus Peskov atunci când a fost întrebat dacă şeful statului în funcţie intenţionează sau nu să participe la dezbaterile electorale cu ceilalţi contracandidaţi.
„Sunt doar secretarul de presă al preşedintelui”, a afirmat Peskov, care nu a dorit să răspundă la întrebarea dacă Putin a primit deja certificatul de candidat la preşedinţie, după înregistrarea candidaturii sale de către Comisia Electorală Centrală, redirecţionându-i pe jurnalişti la echipa de campanie a şefului statului rus.
„Există un sediu, există un şef al acestuia”, a spus el, citat de agenția oficială rusă de presă TASS.
Pe 29 ianuarie, Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a înregistrat pe actualul preşedinte rus în calitate de candidat independent.
Astfel, Putin a devenit al patrulea candidat înregistrat de CEC, care anterior i-a înregistrat pe reprezentanţii a trei partide parlamentare – Leonid Sluţki (liderul actual al Partidului Liberal-Democrat – LDPR, ultranaţionalist, întemeiat de defunctul politician Vladimir Jirinovski), Vladislav Davankov (vicepreşedinte al Dumei de Stat, din partea formaţiunii Oameni Noi – Novîe Liudi) şi Nikolai Haritonov (din partea Partidului Comunist din Rusia – KPRF).
Putin nu a participat la dezbaterile electorale în niciuna dintre campanii
Putin va participa pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 15-17 martie. Înainte de aceasta, el a fost ales în cea mai înaltă funcţie în stat de patru ori (2000, 2004, 2012, 2018), iar cel mai bun scor l-a obţinut în 2018, când a primit 76,69% din voturi, conform TASS.
Însă, cum remarcă publicaţia rusă independentă Meduza (cu sediul în Letonia şi declarată drept „agent al străinătăţii” de către Kremlin), în niciuna dintre campanii Vladimir Putin nu a participat la dezbateri electorale, invocând pentru aceasta diferite motive.
Jurnaliştii de la Meduza au amintit câteva dintre explicaţiile oferite de Putin în diferite perioade.
„Cu greu îmi pot imagina că voi lua vreodată parte la campanii electorale. (…) în principal pentru că toate tehnologiile electorale moderne sunt o afacere destul de lipsită de scrupule. Toate sunt legate de faptul că trebuie să priveşti milioane de oameni în ochi şi să faci nişte promisiuni, ştiind dinainte că sunt imposibil de îndeplinit. Pur şi simplu nu pot depăşi această linie şi sunt foarte bucuros că încă nu trebuie să o fac”, declarase Putin în timpul primei sale campanii electorale din 2000.
„Cred că acesta este un joc lipsit de sens”
În 2004, când candida pentru a doua oară, Vladimir Putin declarase: „Nu este interesant. Cred că acest lucru nu are sens pentru actualul preşedinte, pentru că tot ce aş fi putut spune a trebuit să fac şi să demonstrez prin acţiunile mele timp de patru ani. Ştiu fiecare cuvânt al adversarilor mei sută la sută. Şi cred că acesta este un joc lipsit de sens”.
În celelalte campanii electorale, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, anunţa sec că şeful statului nu va participa la dezbaterile electorale. În campania din 2017, Peskov a explicat: „Cert este că Putin este preşedinte în exerciţiu. În cazul său, candidatura sa, desigur, evoluează conform unor legi diferite”, potrivit Meduza.
După modificarea Constituţiei în 2020, Vladimir Putin (71 de ani) poate rămâne în funcţie până în 2036, depăşindu-l astfel pe dictatorul sovietic Iosif Stalin, care deţine titlul de cel mai longeviv lider al Rusiei de la Petru cel Mare.
Citiți și:
- Naţionalistul rus Serghei Baburin își retrage candidatura şi îl sprijină pe Putin: În aceste momente grele, nu e oportun să divizăm forţele poporului
- Boris Nadejdin, candidatul antirăzboi din Rusia, anunță că a strâns suficiente semnături pentru a-l contracandida pe Vladimir Putin
Foto: Profimedia Images