„Este o declaraţie monstruoasă. Această afirmaţie, ceea ce a spus dl. Budanov, este o confirmare directă a faptului că regimul de la Kiev nu este doar un sponsor al activităţilor teroriste, ci şi un organizator direct al acestor activităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.
Întrebat de presa occidentală despre atacul de sâmbătă asupra scriitorului naţionalist rus Zahar Prilepin, şeful Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (GUR) a răspuns: „Tot ceea ce pot comenta este că am ucis ruşi şi vom continua să ucidem ruşi peste tot în această lume până la victoria completă a Ucrainei”.
Peskov a subliniat că declaraţiile lui Bukanov arată o „caracteristică foarte importantă a regimului de la Kiev”.
Avem servicii speciale care vor face tot ceea ce trebuie făcut în lumina acestor declaraţii.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului:
Reprezentantul președinției ruse a mai spus că Occidentul nu poate trece cu vederea cuvintele şefului serviciilor secrete militare ucrainene.
„Vom urmări cu atenţie astăzi reacţia capitalelor europene, precum şi a Washingtonului – în special a Washingtonului – pentru că este foarte greu de imaginat că astfel de declaraţii teroriste ale Kievului ar putea rămâne fără să fie condamnate”, a adăugat Peskov.
În concluzie, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, „această declaraţie a domnului Budanov confirmă o dată în plus că decizia preşedintelui (Vladimir) Putin de a declanşa «operaţiunea militară specială» (din Ucraina) a fost cea corectă”.
Foto: colaj Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina