Preşedintele Vladimir Putin a transmis săptămâna trecută un avertisment Occidentului cu privire la războiul din Ucraina şi a anunţat decizia Rusiei de a suspenda participarea la cel mai recent tratat START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice), după ce a acuzat Occidentul că este direct implicat în încercări de atacare a bazelor sale aeriene strategice.
Peskov a declarat într-un interviu pentru cotidianul Izvestia că „atitudinea Occidentului în mod colectiv”, condus de Statele Unite, trebuie să se schimbe faţă de Moscova.
„Securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii alteia”, a spus Peskov. El a adăugat că NATO, prin înarmarea Ucrainei, „acţionează ca un bloc unic, nemaiacţionând ca oponenţii noştri condiţionali, ci ca inamici”.
Referitor la planul de pace chinez pentru Ucraina, care îndeamnă ambele părţi să convină asupra unei detensionări treptate şi avertizează împotriva folosirii armelor nucleare, Peskov a spus că vocea Beijingului ar trebui să fie auzită, dar că nuanţele sunt importante. „Orice încercare de a formula teze pentru a ajunge la o soluţionare paşnică a problemei este binevenită, dar, desigur, nuanţele sunt importante”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis să ia în considerare părţi ale planului de pace în 12 puncte al Beijingului.