„Procurorii din cadrul DNA efectuează acte de cercetare pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu modalitatea în care au fost emise toate documentele aferente procedurii de derogare pentru unele specii de animale sălbatice, în contextul uciderii, în luna martie 2021, a unui exemplar din specia urs brun, din aria protejată Oituz-Ojdula”, a informat DNA.

„Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă („in rem”). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva vreunei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe pentru a se stabili dacă fapta intră sau nu intră sub incidență penală”, se arată în comunicarea direcției.

Procurorii din Covasna cercetează deja împrejurările în care a fost ucis ursul de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, după ce IPJ Covasna s-a autosesizat cu privire la acest caz în urma articolelor din presă. Dosarul penal este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, care face verificări pentru braconaj, vânarea în alte condiții decât cele ale derogărilor și uzul de armă fără drept.

Prințul Emanuel, 43 de ani, a primit aprobare de la Ministerul Mediului să împuște un exemplar ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, județul Covasna, dar a împușcat ursul greșit, cel mai mare urs brun din România, a acuzat organizația de mediu Agent Green. S-a întâmplat în luna martie, a susținut ONG-ul.

Vinerea trecută, prințul Emanuel von and zu Liechtenstein a transmis o scrisoare cotidianului austriac Kronen Zeitung în care a recunoscut că a fost la vânătoare în România, dar a precizat că a făcut-o în deplină legalitate și susține că nu Arthur ar fi animalul pe care l-a împușcat, ci un exemplar periculos pentru sătenii din Ojdula, iar asta se poate documenta cu imagini.

Ministerul mediului, Tanczos Barna, organizează marți, 11 mai, o conferință de presă în care va prezenta concluziile comisiei de control în cazul ursului Arthur.

Luni, Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru mediu, a declarat că analizează „cu atenție” acuzațiile care vin din partea unor ONG-uri, potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs de talie mare în România, într-o partidă de vânătoare de trofee, care ar fi avut loc într-o arie protejată.

Foto: Agent Green

 
 

Urmărește-ne pe Google News