Faptele au fost comise pe vremea când Costel Alexe conducea Ministerul Mediului. Acum el deține funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.
Liberalul a afirmat, pentru G4Media, că nu a fost informat despre acest dosar, dar că este interesat să coopereze cu organele de anchetă „pentru a clarifica această situație în spațiul public”.
„În dosarul la care faceți referire, aflat pe rolul Serviciului teritorial Iași, se efectuează acte de urmărire penală in rem (față de faptă) iar, în acest moment, alte date nu pot fi comunicate public deoarece informațiilor le sunt incidente art. 12 alin.1 lit. e) și f) din Legea 544/2001”, a transmis DNA pentru sursa menționată.
Cazul a fost făcut public după ce publicația locală Reporter de Iași a scris că „la ferma familiei Alexe din Sculeni au fost aduși muncitori de la Apele Române pentru a-i amenaja puțurile”
Oficial, Costel Alexe nu este asociat la firma care deține imobilele din Sculeni, acestea fiind pe o firmă a soției sale, de care ar fi divorțat la începutul acestui an.
Liberalul mai este urmărit într-un dosar penal în care procurorii DNA îl acuză că mită 22 de tone de produse din tablă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro