UPDATE ora 12,00: Theodor Nicolescu și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.
Președinta PNL, Alina Gorghiu, a precizat că Theodor Nicolescu va fi suspendat din toate funcțiile politice deținute în partid, ca urmare a anchetei la care este supus.
Deputatul Theodor Nicolescu este acuzat că a cerut un procent de 5% din valoarea despăguburilor și retrocerărilor care au fost acordate de Comisia din cadrul ANRP. În total 1,5 milioane de euro, care au fost primiți de la trei persoane. Una dintre șpăgi a fost „mascată” printr-un contract de consultanță.
Potrivit DNA, ”în cursul anului 2007, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.
Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”.
În același dosar a fost deja arestat Horia Georgescu, fost președinte al Agenției Naționale de Integritate.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News