Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării președintelui Klaus Iohannis, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Valerian Vreme, fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, solicitarea a fost transmisă pentru că există suspiciuni că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, atunci ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a încălcat dispozițiile legale și a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract care avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.

“Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației în valoare totală de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte, un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG”, arată DNA.

La președintele Klaus Iohannis urmează să ajungă cererea DNA, referatul întocmit de procurori și patru volume cu copii ale dosarului de urmărire penală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News