„Dispoziţiile din Codul Penal în vigoare prevăd în mod expres că, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracţia(…)a îndeplinit integral obligaţiile civile. Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă. Aşa fiind, în astfel de situaţii, dispoziţiile Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, nu se mai regăsesc”, se arată într-o adresă a procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, care a fost transmisă vineri Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Printre cei care ar fi vizați de o astfel de formulă de aprobare a eliberării condiționatre se află: Dan Voiculescu, Ioan Niculae și Ioan Becali.
Direcţia Naţională Anticorupţie solicită ca eliberările condiţionate să nu se mai facă dacă persoana condamnată nu a achitat întreg prejudiciul din dosar. „Având în vedere cele expuse, vă solicităm să constataţi dacă problema de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca printr-o decizie obligatorie, să stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale” se mai arată în adresa DNA.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro