Gabriel Oprea nu scapă de problemele cu DNA. Procurorii anticorupție cer din nou ridicarea imunității, într-un nou dosar, în care fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a cumpărat o limuzină de lux pentru coloana oficială. Oprea este anchetat în același dosar în care Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), demis din fucţie pe 10 februarie de premierul Cioloş, este urmărit penal pentru deturnare de fonduri.
Potrivit procurorilor, în iulie 2015, Oprea, pe atunci ministru de Interne, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
De asemenea, potrivit procurorilor, „acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție”.
Gabriel Oprea a beneficiatde folosința exclusivă a autoturismului, în perioada 21 august – octombrie 2015.
Fostul vicepremier este deja urmărit penal pentru abuz în serviciu, pentru folosirea abuzivă a coloanelor oficiale în perioada în care a fost vicepremier și ministru de Interne.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro