Prezentă la o dezbatere pe teme anticorupţie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a apreciat activitatea instanţelor româneşti, afirmând că, în 2011, sistemul judiciar ”merge mai bine”. „Avem peste 200 de condamnaţi definitiv în 2011, nu vă pot spune exact numărul, el se va regăsi în raportul anual. Dintre aceştia, vă pot spune că doi sunt parlamentari din actuala legislatură şi unul este fost parlamentar”, a declarat Săplăcan.
Cu toate acestea, oficialul DNA a criticat faptul că bunul mers al justiţiei, constatat în majoritatea cazurilor, nu este o regulă şi în procesele care vizează demnitari importanţi, ”în procesele cu vizibilitate, asupra cărora sunt aţintite privirile tuturor”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News