Alături de Elena Udrea, în vizorul anchetatorilor a intrat şi directorul BRD, Sorin Popa, acuzat de abuz în serviciu. Acestuia i se impută faptul că ar fi permis ca fosta şefă a PMP să ia credit în calitate de client privilegiat, fără a mai intra în verificările standard ale băncii şi că, ulterior, ar fi fost de acord ca împrumutul blondei să fie cedat la pachet cu terenul cumpărat unui anume Alexandru Faur, care nu avea posibilităţile necesare pentru a susţine o astfel de datorie.

O cauţiune de cinci milioane de lei

Mai greu de suportat pentru Udrea decât noile acuzaţii care i se aduc (complicitate la abuz în serviciu) pare interdicţia primită din partea procurorilor de a nu mai vorbi public despre dosarele în care este implicată. “Se urmăreşte să se ceară arestarea preventivă pentru încălcarea controlului judiciar”, a declarat Elena Udrea. Aceasta s-a plâns, de asemenea, de faptul că nu are cele 5 milioane de lei pe care trebuie să le plătească drept cauţine. Udrea mai are în lucru la DNA două dosare, iar un al treilea (Gala Bute) a ajuns deja pe masa judecătorilor. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News